-

Analiză a erorilor din manualele şcolare

Erorile din manualele şcolare editate în acest an sunt regretabile, dar vor putea fi corectate prin retipărirea cărţilor, iar cei care au greşit vor fi traşi la răspundere.

Declarația îi aparține lui Maria Nistor, directorul Editurii Didactice și Pedagogice.

Ea a fost chemată să dea explicaţii pe această temă după ce s-a constatat că mai multe manuale au avut mai multe erori. Deputatul PNL, Raluca Turcan, a adunat aproximativ şapte metri de pagini puse cap la cap, cu greşeli, din manualul de matematică pentru elevii de clasa a VI-a pe care le-a prezentat în comisie, susţinând că anul acesta elevii au manuale mai scumpe şi mai proaste.

Raluca Turcan: Cum este posibil ca editura pe care o conduceţi să trimită în şcoli manuale cu mii de greşeli şi să nu răspundă nimeni pentru aceste greşeli?

În economia reală, când se dă un bun de tipar, cineva îşi asumă o responsabilitate enormă şi cineva când încasează nişte bani care nu pot fi justificaţi, plăteşte. Iar când pe băncile copiilor ajung manuale cu greşeli, cred că cineva totuşi, într-o ţară normală, ar trebui să plătească.

În replică, directoarea Editurii Didactice şi Pedagogice a susţinut că şi în anii trecuţi manualele aveau erori. De această dată vor fi acţionaţi în justiţie autorii responsabili de greşelile apărute şi membrii Centrului naţional de evaluare şi acreditare.

Maria Nistor: Este imperios necesară, considerăm noi şi am avut discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale în acest sens, şi introducerea unui filtru suplimentar, pentru că, aşa cum am constatat, nu mai putem avea încredere doar în evaluatorii Centrului naţional de evaluare şi examinare, mă rog, evaluatori externi cooptaţi.

Şi atunci se va introduce un filtru suplimentar, în data de 20 avem o şedinţă pe această temă. Este probabil ca şi inspectorii de specialitate din ţară să aibă la dispoziţie timp suficient pentru a verifica manualele aferente fiecărei discipline.

Sursa: rador.ro

Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli

Sursa foto: opiniatransilvana.ro

Articole înrudite