Ascultă Radio Antena Satelor Live

Un nou sediu pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă

După ce ani la rând cei aproape 300 de copiii cu nevoi speciale au fost împărțiți în mai multe clădiri pentru desfășurarea programului învățământ, de acum ei au la dispoziție o școală modernă.

17 Septembrie 2018, 11:23

Noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din Satu Mare a fost inaugurat joi, 13 septembrie și este prevăzut cu toate dotările speciale specifice.

Începute cu peste cinci ani în urmă, lucrările de reabilitare și modernizare a imobilului unde își are sediul acum Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, au fost finanțate cu peste 1,4 milioane lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Consiliul Județean Satu Mare a avut contribuția proprie, a declarat președintele Pataki Csaba.

Prevăzută cu 42 de săli de clasă, școala este frecventată de 296 de elevi cu tulburări mintale grave, autism și sindromul Down. O dată cu inaugurarea noului sediu, atât copiii cât și cadrele didactice au parte de condiții normale pentru desfășurarea programelor – afirmă directoarea Ramona Costin.

Una dintre mamele care și-au însoțit copiii la școală s-a mutat recent din Portugalia și spune că este foarte surprinsă de condițiile de care beneficiază copiii și de profesionalismul cadrelor didactice. Iar psihopedagogul Loredana Alina Bala este convinsă că noile condiții de lucru vor influența pozitiv activitatea colegilor ei.

Pe lângă sediul din Satu Mare, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă are în județ clase pentru copiii cu nevoi speciale din municipiul Carei, respectiv orașele Livada, Negrești Oaș și Tășnad.

Sursa: rador

Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli

Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenţilor
Educatie 22 Martie 2024, 14:20

Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenţilor

Mobilitatea academică a studenţilor poate fi internă sau internaţională şi, după caz, definitivă sau temporară şi poate fi...

Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenţilor
Înscrierile în învățământul primar debutează pe 11 Aprilie
Educatie 20 Martie 2024, 16:36

Înscrierile în învățământul primar debutează pe 11 Aprilie

Cererile de înscriere în învăţământul primar se vor putea depune, în prima etapă, în perioada 11 aprilie - 14 mai, potrivit...

Înscrierile în învățământul primar debutează pe 11 Aprilie
Burse pentru tinerii pianişti talentaţi cu resurse financiare limitate
Educatie 15 Martie 2024, 09:54

Burse pentru tinerii pianişti talentaţi cu resurse financiare limitate

Burse pentru tinerii pianişti talentaţi, cu resurse financiare limitate. Le oferă Asociaţia MusicATempo, care anunţă o...

Burse pentru tinerii pianişti talentaţi cu resurse financiare limitate
Acces direct la liceu pentru elevii olimpici. Nu vor mai susţine Evaluarea Naţională
Educatie 08 Martie 2024, 17:13

Acces direct la liceu pentru elevii olimpici. Nu vor mai susţine Evaluarea Naţională

Elevii de clasa a VIII-a care au obţinut locurile I, II sau III la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale se vor...

Acces direct la liceu pentru elevii olimpici. Nu vor mai susţine Evaluarea Naţională
Laborator de agrotehnică şi atelier de agroturism, înfiinţate la Liceul Danubius Corabia cu finanţare prin PNRR
Educatie 06 Martie 2024, 20:34

Laborator de agrotehnică şi atelier de agroturism, înfiinţate la Liceul Danubius Corabia cu finanţare prin PNRR

Un laborator de agrotehnică, un atelier de agroturism, o seră, precum şi alte facilităţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii...

Laborator de agrotehnică şi atelier de agroturism, înfiinţate la Liceul Danubius Corabia cu finanţare prin PNRR
Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a încep simularea examenului de bacalaureat
Educatie 04 Martie 2024, 09:04

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a încep simularea examenului de bacalaureat

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a încep astăzi simularea examenului de bacalaureat, cu proba la limba şi literatura română....

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a încep simularea examenului de bacalaureat
Natalitatea tot mai scăzută închide mai multe școli din Bistrița Năsăud
Educatie 28 Februarie 2024, 15:33

Natalitatea tot mai scăzută închide mai multe școli din Bistrița Năsăud

Scăderea continuă a natalității are consecințe și asupra rețelei școlare în județul Bistrița-Năsăud.

Natalitatea tot mai scăzută închide mai multe școli din Bistrița Năsăud
Simulare Evaluare Naţională: Aproape 74% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5 la română
Educatie 23 Februarie 2024, 18:52

Simulare Evaluare Naţională: Aproape 74% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5 la română

73,98% dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naţionale au luat note mai mari sau egale cu cinci la Limba şi...

Simulare Evaluare Naţională: Aproape 74% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5 la română