Ascultă Radio Antena Satelor Live

Două mari universități din Timișoara deschid noul an de studii

Universitatea de Vest din Timișoara deschide luni noul an de studii. Studenții din anul I au fost întâmpinați deja cu o “Săptămână de inițiere”.

24 Septembrie 2018, 08:50

In cadrul acesteia au avut loc mai multe activități, culturale, sociale, de cunoaștere și explorare.

Universitatea de Vest Timişoara îşi aşteaptă studenţii cu căminele renovate şi cu noi dotări. Reprezentanții instituției de învățământ superior anunță că UVT continuă investiţiile din resurse proprii, pentru a le crea tinerilor condiţii cât mai bune de cazare în cele zece cămine ale sale. Pe durata verii au fost mobilate săli de lectură cu mobilier nou.

Și Universitatea Politehnica își așteaptă din nou studenții în amfiteatre, atât pe cei din anii mai mari, cât și ”bobocii” din anul I. Anul academic începe luni, 24 octombrie, iar fiecare facultate organizează propria festivitate de deschidere.

Seria ceremoniilor va fi deschisă de Facultatea de Automatică și Calculatoare, a cărei deschidere festivă va avea loc de la ora 9:00, la Casa Tineretului. Printre invitați se numără rectorul UPT, Viorel Șerban, primarul Nicolae Robu și reprezentanți ai companiilor cu care facultatea colaborează.

Universitatea Politehnica Timişoara începe noul an academic cu toate cele 2.260 de locuri bugetate pentru anul întâi ocupate. UPT a înmatriculat şi 75 de absolvenţi ai unor licee din mediul rural, care vor beneficia de 10 tichete de masă gratuite în fiecare lună şi de cazare gratuită timp de un an.

Politehnica are 16 cămine, iar peste vară s-au făcut reparaţii şi modernizări în toate. Printre altele, căminele au bucătării şi spălătorii complet echipate. Taxa lunară pentru cazare oscilează între 95 şi 220 de lei pe lună.

Sursa: rador

Hunedorenii pun în valoare educația românească: Doi elevi admiși la prestigioasa Universitate Harvard
Educatie 04 Aprilie 2024, 11:55

Hunedorenii pun în valoare educația românească: Doi elevi admiși la prestigioasa Universitate Harvard

Într-o demonstrație a excelenței educaționale din judeţul Hunedoara, doi elevi remarcabili au fost admisi la prestigioasa...

Hunedorenii pun în valoare educația românească: Doi elevi admiși la prestigioasa Universitate Harvard
Teste similare celor din şcolile de şoferi pentru pregătirea elevilor în perspectiva Bacalaureatului
Educatie 28 Martie 2024, 09:06

Teste similare celor din şcolile de şoferi pentru pregătirea elevilor în perspectiva Bacalaureatului

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău propune ca şcolile să afişeze pe site-urile proprii secţiuni de teste cu bareme...

Teste similare celor din şcolile de şoferi pentru pregătirea elevilor în perspectiva Bacalaureatului
Nu vor exista modificări la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat în acest an
Educatie 26 Martie 2024, 12:46

Nu vor exista modificări la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat în acest an

Ministrul Educației, Ligia Deca, a confirmat că examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat nu vor suferi modificări...

Nu vor exista modificări la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat în acest an
Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenţilor
Educatie 22 Martie 2024, 14:20

Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenţilor

Mobilitatea academică a studenţilor poate fi internă sau internaţională şi, după caz, definitivă sau temporară şi poate fi...

Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenţilor
Înscrierile în învățământul primar debutează pe 11 Aprilie
Educatie 20 Martie 2024, 16:36

Înscrierile în învățământul primar debutează pe 11 Aprilie

Cererile de înscriere în învăţământul primar se vor putea depune, în prima etapă, în perioada 11 aprilie - 14 mai, potrivit...

Înscrierile în învățământul primar debutează pe 11 Aprilie
Burse pentru tinerii pianişti talentaţi cu resurse financiare limitate
Educatie 15 Martie 2024, 09:54

Burse pentru tinerii pianişti talentaţi cu resurse financiare limitate

Burse pentru tinerii pianişti talentaţi, cu resurse financiare limitate. Le oferă Asociaţia MusicATempo, care anunţă o...

Burse pentru tinerii pianişti talentaţi cu resurse financiare limitate
Acces direct la liceu pentru elevii olimpici. Nu vor mai susţine Evaluarea Naţională
Educatie 08 Martie 2024, 17:13

Acces direct la liceu pentru elevii olimpici. Nu vor mai susţine Evaluarea Naţională

Elevii de clasa a VIII-a care au obţinut locurile I, II sau III la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale se vor...

Acces direct la liceu pentru elevii olimpici. Nu vor mai susţine Evaluarea Naţională
Laborator de agrotehnică şi atelier de agroturism, înfiinţate la Liceul Danubius Corabia cu finanţare prin PNRR
Educatie 06 Martie 2024, 20:34

Laborator de agrotehnică şi atelier de agroturism, înfiinţate la Liceul Danubius Corabia cu finanţare prin PNRR

Un laborator de agrotehnică, un atelier de agroturism, o seră, precum şi alte facilităţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii...

Laborator de agrotehnică şi atelier de agroturism, înfiinţate la Liceul Danubius Corabia cu finanţare prin PNRR