-

București: Peste 900 de cupluri au aplicat pentru sprijin financiar pentru fertilizare in vitro

930 de cupluri au aplicat în vederea obţinerii sprijinului municipalităţii de circa 3.000 de euro pentru fertilizare in vitro - a anunţat Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Până acum au fost aprobate deja 800 de dosare - a mai spus Gabriela Firea.

"Deja au aplicat în vederea obţinerii bugetului necesar unei fertilizări in vitro - peste 3.000 de euro - 930 de cupluri şi s-au aprobat deja 800 de dosare (...) într-un singur an. Prin programul naţional au beneficiat doar 400 de cupluri la nivelul întregii ţări pentru achitarea sumei necesare tratamentului pentru fertilizare in vitro. Acest program (al municipalităţii - n.r.) va continua cât cel puţin suntem aici şi sper că şi următorii primari, consilieri generali, directori să continue acest proiect, (...) pentru că este unul foarte bun şi nu sunt de acord cu anumite afirmaţii care s-au făcut în spaţiul public - de ce o primărie se implică în a ajuta cuplurile să obţină o sarcină, să devină părinţi. Primăria şi a Capitalei, ca şi celelalte din ţară, are obligaţie prin lege de a veghea la viaţa cetăţenilor din toate perspectivele. Bineînţeles, mediu, mobilitate, trafic, acestea sunt cele mai vizibile, (...) dar şi sănătatea trebuie să fie, dacă nu printre primele locuri, eu aş spune chiar pe primul loc", a spus Firea, la o conferinţă de specialitate.

Ea a subliniat, totodată, că proiectul de prezervare a potenţialului fertil al pacienţilor diagnosticaţi cu cancer va fi derulat, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în fiecare an.

"Proiectul beneficiază într-adevăr de o sumă iniţială de 200.000 de euro plus 75.000 de euro pentru aparatura necesară congelării materialului genetic, dar asta nu înseamnă că ne oprim aici, acest proiect va fi derulat în fiecare an şi chiar dacă nu ne dorim să avem astfel de pacienţi situaţiile apar. (...) După vindecarea în urma depistării unei afecţiuni oncologice sunt foarte mulţi tineri, foarte multe cupluri care şi-au pus această întrebare de ce nu au avut posibilitatea anterior acestui tratament destul de invaziv de a-şi prezerva material genetic şi a putea să devină părinţi", a explicat edilul.

Firea a amintit că Primăria Capitalei mai implementează un proiect referitor la testarea genetică pentru femeile diagnosticate cu cancer de sân.

"Derulăm un proiect inedit, tot prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, prin care femeile tinere care sunt depistate cu cancer la sân pot să beneficieze de decontarea unei analize care costă destul de mult, 350 de euro, şi nu oricine şi-o permite, este vorba despre o testare genetică care nu se realizează în România în acest moment şi practic în urma acestei analize genetice se poate stabili de către medicii din România care este tratamentul cel mai corect, tratamentul adecvat, durata acestuia, intensitatea acestuia, gradual, în funcţie de rezultatul testului genetic. Pentru acest proiect am alocat 3,7 milioane de euro", a adăugat Gabriela Firea.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, în şedinţa din 28 martie, un proiect de hotărâre ce stipulează că pentru proceduri de fertilizare in vitro cuplurile infertile primesc 13.800 de lei.

CGMB a adoptat pe 14 iunie un proiect de hotărâre conform căruia aproximativ 130 de femei şi 170 de bărbaţi diagnosticaţi cu cancer vor putea beneficia gratuit de congelare de ovocite şi respectiv spermă, pentru o perioadă de cinci ani.

Tot în şedinţa din 14 iunie a CGMB a fost adoptat şi proiectul de hotărâre privind testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente.

 

Sursa: Agerpres

Sursa foto: pressalert.ro

Articole înrudite