-

Numărul de îmbolnăviri cu coronavirus ar putea să scadă, dacă sunt respectate regulile

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Numărul de îmbolnăviri cu coronavirus ar putea să scadă în următoarea perioadă dacă sunt respectate câteva reguli, printre care şi purtarea muşchii de protecţie, spune ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru.

El a sosit astăzi la Galaţi într-o vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din localitate, unde a dorit să vadă Unitatea mobilă de Terapie Intensivă.
Nelu Tătaru: „Ţine foarte mult de comportamentul fiecăruia dintre noi. În măsura în care vom respecta nişte reguli, vom purta o mască, vom păstra o distanţare fizică, vom purta masca în spaţiile închise, în spaţiile aglomerate, în mijloacele de transport în comun, vom folosi un dezinfectant, atunci vom avea o transmite comunitară în scădere. Asta va însemna ca într-o săptămână şi jumătate să avem un platou, urmat de o scădere a numărului de cazuri; putem să ne gândim la căderea pe panta descendentă a primului episod pandemic. Dacă nu vom respecta nişte reguli, vom vedea de la o zi la alta un număr crescător de cazuri, care vor sufoca la un moment dat unităţile medicale şi, în general, Terapia Tntensivă; atunci va fi un pic mai dificil. Noi avem în acest sens spitale identificate şi pregătim şi a treia şi a patra linie. Dar noi sperăm să nu fie nevoie. Contextul în care ne aflăm este cel în care noi trebuie să respectăm nişte reguli. În măsura în care noi ne gândim doar să găsim spitale, dar să nu respectăm nişte reguli şi atunci numărul de pacienţi să crească în continuare, va veni şi o suprasolicitare a spitalelor şi a corpului medical.”

Citit 254 ori