-

Accident rutier în localitatea Leţcani din judeţul Iaşi. Opt persoane au ajuns la spital în urma ciocnirii, în seara zilei de 13 aprilie, a două microbuze.

Accidentul a avut loc în localitatea Leţcani din judeţul Iaşi. Conform IGSU, 27 de călători au fost implicaţi în accident, iar cele 8 victime au suferit răni ușoare.

Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, maior Silvia Bolohan, a precizat: „Din cele 27 de persoane evaluate, opt au fost transportate la Spitalul Sfântu Spiridon din Iaşi în stare de conştienţă. Nu au fost persoane încarcerate, nu sunt persoane decedate şi nici nu au fost minori printre victime. La acest moment forţele de intervenţie se retrag de la locul accidentului. Ce vă putem spune este că sunt persoane uşor rănite care, din informaţiile pe care le avem, s-au prezentat la spital, acestea deplasându-se cu mijloace proprii. Dar revin, echipajele noastre au transportat opt persoane, care au acceptat acest lucru”.

RADOR

Foto: SMURD.RO