-

Două firme bihorene, Trameco SA şi Drumuri Bihor SA, fac parte din asocierea care a câştigat licitaţia pentru construirea a două tronsoane ale Autostrăzii Borş - Suplacu de Barcău.


“Compania CNAIR SA a desemnat ieri, 1 octombrie 2018, câştigătorii contractelor de proiectare şi execuţie pentru două din cele trei tronsoane ale autostrăzii Borş - Suplacu de Barcău, de pe raza judeţului Bihor, subsecţiunile Chiribiş - Biharia şi Biharia - Borş. În urma evaluării ofertelor depuse pentru cele două tronsoane, asocierii Trameco SA - Vahostav SK, a.s. - Drumuri Bihor SA - Drum Asfalt SRL - East Water Drillings SRL i-au fost atribuite cele două loturi între Chiribiş şi Borş, distanţa totală având o lungime de 33,9 km”, a anunţat, azi, într-un comunicat, Instituţia Prefectului Bihor.
Valoarea totală a lucrărilor pe cele două loturi este de 98 milioane euro fără TVA, cu finanţare de la bugetul de stat, iar termenul de realizare a contractului este de 24 de luni pentru tronsonul Chiribiş - Biharia, respectiv 19 luni pentru tronsonul Biharia - Borş.
Asocierea câştigătoare a ofertat, totodată, o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani.
Semnarea celor două contracte va fi iniţiată numai după expirarea perioadei de depunere a contestaţiilor, de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii. În situaţia în care vor fi înregistrate contestaţii, CNAIR va trebui să aştepte soluţionarea acestora.
“În ceea ce priveşte evaluarea ofertelor depuse pentru lotul Suplacu de Barcău - Chiribiş, vă facem cunoscut că acesta este încă în curs de desfăşurare, urmând ca în perioada imediat următoare să fie anunţat şi câştigătorul”, mai arată comunicatul Prefecturii.
CNAIR a organizat licitaţia în luna februarie, fiind a doua în ultimii doi ani. Contractul anterior, cu o asociere de firme spaniole, a fost reziliat în anul 2015, iar anterior, în 2012, cel cu firma americană Bechtel.
Din Autostrada Transilvania, care trebuia să se întindă pe 415 kilometri, între Borş şi Braşov, s-au construit până în prezent 50 de kilometri, între Gilău şi Turda.

 

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: monitorulcj.ro