-

Diverse

Ziua Forțelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, va fi sărbătorită pe 23 aprilie, de personalul Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan.

Puieții ornamentali au fost produși în pepinierele proprii și sunt adaptați la condițiile climatologice locale, astfel că au mai mari șanse să se prindă.

Proiectul de lege privind prevenirea și combaterea violenței în familie, inițiat de Guvernul României, a fost adoptat de Senat, pe 16 aprilie, cu 81 de voturi pentru și 12 abțineri.

Cea de-a 41-a ediţie a Simfoniei Lalelelor, va avea loc, în acest sfârșit de săptămână, la Pitești. La eveniment vor participa peste 350 de comercianţi, din țară și din străinătate.