-

Este o nouă zi plină de evenimente la Festivalul Internaţional de Film ''Transilvania'' de la Cluj-Napoca. Una din cele mai aşteptate proiecţii este cea a filmului românesc "Moromeţii", partea a doua.

Filmul este regizat de Stere Gulea. Imaginile vor fi prezentate în premieră şi va fi acolo şi actorul Horaţiu Mălăiele. Redactorul RRA, Ianna Ioniţă, a stat de vorbă cu regizorul Stere Gulea.

Stere Gulea: Câteva secvențe de o durată de 10 minute, în ideea de a răspunde, presupun, unei așteptări.
Reporter: Cum a fost la filmări?
Stere Gulea: Greu. Greu pentru că bugetul filmului a fost foarte mic.
Reporter: Aveți vreun preferat dintre personajele acestei serii?
Stere Gulea: Păi, preferatul rămâne, ca și în prima serie, Ilie Moromete. Sigur, acum, în interpretarea lui Horațiu Mălăiele. În ultimă instanță, el este personajul principal al filmului, chiar dacă, să zic așa, are un urmaș, pe /.../ pe Niculae, interpretat de un debutant, Iosif Paștina, care, în momentul în care l-am distribuit, el termina liceul.
Realizator: După proiecţie va avea loc un concert susţinut de taraful lui Marian Sandu din Videle. De asemenea, pe scena Festivalului va urca şi un grup de săteni din comuna Talpa, locul în care s-a filmat atât primul film, cât şi această parte a doua.

RADOR