-

Mai multe bazine hidrografice din ţară vor intra sub incidenţa unor avertizări de inundaţii în perioada următoare - anunţă Institutul Naţional de Hidrologie.

Astfel, vineri seară, vor fi sub cod galben Iza, Lăpuşul, Moldova şi Bistriţa. Începând de mâine dimineaţă de la ora 9 până la miezul nopţii, râuri din 13 judeţe vor fi sub cod portocaliu, vor creşte cotele de atenţie, vor fi viituri rapide şi inundaţii locale pe Olt, Vedea şi Argeş.

Un cod galben va fi în vigoare până marţi seara, pe Someşuri, Crişuri, Mureş, Târnave, Jiu, Prahova şi râurile din Moldova. Autorităţile locale sunt în alertă pentru a interveni dacă va fi necesar.

RADOR

Sursa foto: Carnete