-

Nivelul apelor râului Prut la intrarea în ţară continuă să crească, acesta depăşind, miercuri, la ora 13.00, cu 47 de centimetri cota de inundaţii.

Acestea sunt datele centralizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani. La Staţia hidrologică de la Oroftiana, nivelul apei era de 517 centimetri, cu 47 de centimetri peste cota de inundaţii şi cu 147 de centimetri peste cota de atenţie, iar tendinţa este de creştere.

„Două echipaje de la ISU se află în zonă pentru monitorizarea situaţiei. Autorităţile sunt alertate şi a fost instituită permanenţa la sediul primăriilor, pentru a putea lua măsuri în cel mai scurt timp”, a afirmat şeful ISU, colonelul Cristian Amarandei.

Oficialul ISU susţine că, deocamdată, nu există niciun risc pentru populaţie.

Sursa: agerpres

Sursa foto: ro.wikipedia.org