-

Guvernul  vrea să oprească defrişările ilegale şi va da în folosinţă mai repede decât era prevăzut aşa-numitul "radar al pădurilor", sistemul informatic care permite monitorizarea traseului lemnului.

Ministrul mediului, Costel Alexe, a susţinut astăzi, la Iaşi, că măsurile pe care vrea să le aplice au atras deja nemulţumirea celor care au afaceri în acest domeniu: „Administratorii fondurilor private, tot felul de entităţi din astea juridice ale marilor precesatori aproape că mă atacă zilnic, pentru că nu le convine să operaţionalizăm cât mai repede SUMAL-ul care a fost tergiversat trei ani la rând, care în mod normal avea ca dată de operaţionalizare iulie anul viitor şi ne-am propus împreună cu STS să îi dăm drumul în aprilie sau mai, pentru că din momentul acela orice cantitate de lemn din păduri până la operatorul primar va fi supravegheată. Şi mai este o chestiune, avem în curs pentru acest an o procedură prin care să nu mai fim singura ţară din Europa care îşi vinde lemnul pe picior, ci el trebuie să fie vândut în rampă şi fasonat.”

RADOR

Foto: Pixabay