-

Centrele de transfuzii din ţară lansează apeluri către populaţie să doneze sânge, întrucât criza generată de COVID-19 a dus la scăderea abruptă a numărului de donatori.

Chiar sub jumătate faţă de lunile trecute, cum este cazul municipiului Focşani.

 "Solidaritate" este unul dintre cuvintele des auzite în această perioadă. La solidaritate fac apel şi reprezentanţii Centrului Judeţean de Transfuzie Vrancea, mai ales că numărul donatorilor a scăzut îngrijorător, iar necesarul pentru spitale este asigurat încă din stocurile pe care instituţia a reuşit să le aibă din primele două luni ale anului, dar care sunt pe terminate, motiv pentru care este nevoie de sânge. Pentru a-i convinge pe oameni să doneze, medicii şi asistenţii de la Centrul de Transfuzie Vrancea au mers şi în alte localităţi din judeţ şi chiar din afara lui, au organizat caravane şi puncte de colectare în alte oraşe şi fac apel la toţi cei sănătoşi şi care se încadrează în categoria celor care pot dona să nu uite că nevoia de sânge este permanentă şi că urgenţele nu pot fi amânate. De la o medie zilnică de circa 20 de donatori, la Centrul de Transfuzie de la Focşani abia dacă au mai ajuns zilele acestea zece persoane, aşa că toţi cei care aud acest mesaj pot da o mână de ajutor, în spirit de solidaritate.

RADOR
Foto: Pixabay