Ascultă Radio Antena Satelor Live

Creştere alarmantă a consumului de droguri în România

Ministrul afacerilor interne a anunţat că, în această vară, în staţiunile de pe litoral vor fi făcute teste antidrog. Se dorește astfel stăvilirea creșterii alarmante a consumului de droguri.

01 Mai 2018, 12:33

Carmen Dan a precizat că angajaţii MAI vor acţiona atât preventiv, cât şi în intervenţii directe de combatere a consumului şi traficului de droguri.

Consumul este adesea motivat de dorinţa tinerilor de a experimenta, spune, la RFI, Marian Ursan, de la Asociaţia Carusel. Asociaţia a avut numeroase campanii de informare pe litoral şi, constată Marian Ursan, autorităţile nu ar acorda în continuiare suficientă atenţie la gestionarea efectelor negative ale consumului de droguri. „Se întămplă în spaţiile publice. În mare măsură, ar trebui să ne gândim la cum preîntâmpinăm efectele negative, cum gestionăm cazurile de consum în astfel de situaţii şi cât de pregătiţi suntem noi, societatea, plecând poate de la administratorii spaţiilor, până la serviciile de ambulanţă şi cele din spitalele de urgenţă”.

Cât de pregătiţi suntem? „În România, din păcate, noi nu putem să testăm drogurile ilegale astfel încât să putem face recomandări în cazul în care oamenii vor dori în continuare să le consume. Asta, ca măsură de reducere a riscurilor. Sunt programe în UE care testează, organizaţii care merg la astfel de petreceri, testează drogurile şi emit avertizări, iar astfel de mesaje pot ajuta oamenii care nu vor să audă altceva decât că ei vor consuma cu siguranţă acele droguri”.
Un fenomen îngrijorător rămâne însă cel al aşa-numitelor droguri etnobotanice, după cum a transmis, recent, şi şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu: „S-a păstrat trendul ascendent al traficului intern şi al consumului ilict de cannabis, precum şi a infracţiunilor privind efectuarea, fără a deţine autorizaţia prevăzută de lege, de operaţiuni cu produse susceptibile de a afecte psihoactive, cunoscute ca etnobotanice sau drogurile legale”.

RADOR

Etichete : recomandare
România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează
Social 26 Martie 2024, 12:52

România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează

Odată cu venirea primăverii, România se pregătește pentru tranziția anuală către ora de vară. Schimbarea ceasurilor se va...

România se pregătește pentru schimbarea la ora de vară. Când se va realiza modificarea și cum ne afectează
Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române
Social 25 Martie 2024, 16:29

Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor din mediul rural reprezintă un obiectiv al Poliției Române.

Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române
Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii
Social 25 Martie 2024, 13:16

Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii

Poliția Brașov a emis o avertizare fermă privind o nouă formă de înșelăciune care a apărut în mediul online. Potrivit...

Alertă în online: Citații false, o nouă formă de înșelăciune amenință utilizatorii
Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate
Social 25 Martie 2024, 12:43

Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate

Jumătate din cele 30 de izvoare publice monitorizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud pe parcursul...

Probleme majore de apă potabilă în Bistrița-Năsăud. Jumătate din izvoarele publice din județ sunt afectate
Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă
Social 18 Martie 2024, 12:14

Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă

Aeroportul Internaţional Iaşi este prima aerogară din ţară care deţine o sursă de energie regenerabilă, cu ajutorul parcului...

Primul pas către sustenabilitate: Aeroportul din Iaşi este primul în România cu sursă de energie regenerabilă
 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58
Social 17 Martie 2024, 19:02

 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58

O femeie a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică după-amiază, pe drumul...

 O femeie a murit şi una a fost rănită, într-un accident pe E58
Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani
Social 17 Martie 2024, 18:58

Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani

Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră participă, duminică, la o acţiune de căutare a unui băieţel...

Mobilizare a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne, după dispariţia unui copil de doi ani
Bătrânețe optimistă în 2024: de ce să investești în supraveghere video pentru îngrijirea la domiciliu?
Social 15 Martie 2024, 10:26

Bătrânețe optimistă în 2024: de ce să investești în supraveghere video pentru îngrijirea la domiciliu?

Cum ar fi dacă îmbătrânirea ar fi în primul rând sinonimă cu înțelepciunea, aventuri neașteptate și noi oportunități? În...

Bătrânețe optimistă în 2024: de ce să investești în supraveghere video pentru îngrijirea la domiciliu?