-

Deşi judeţul Călăraşi este pe lista zonelor afectate de furtuni, lipsa apei din zonă a afectat culturile agricole.

Specialiştii o numesc secetă pedologică, iar din cauza acestui fenomen peste 55.000 de hectare de terenuri agricole au fost compromise. Lipsa apei din sol a afectat în proporţie de 90% culturile de plante însămânţate în campania agricolă din toamna trecută. Datele arată că mai bine de jumătate din cele 55.000 de hectare compromise din cauza lipsei de apă din sol au fost cultivate cu grâu, iar în unele zone ale judeţului fermierii se pregătesc să îşi întoracă culturile. Specialiştii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Călăraşi susţin faptul că este nevoie de un volum mare de precipitaţii pentru ca nivelul apei din sol să poată ajunge la parametrii normali. Aceştia au explicat faptul că din toamna anului trecut şi până în ultima săptămână apa a lipsit de pe câmpurile din Călăraşi. La nivelul judeţului a fost întrunită o comisie specială care ava analiza toate culturile compromise. De asemenea, în momentul de faţă se fac demersuir pentru a fi puse în funcţiune staţiile de irigat, astfel încât fermierii să poată beneficia de apă.

RADOR
Foto: Pixabay