-

Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a anunţat, joi, că acordul de mediu la autostrada Sibiu - Piteşti este posibil să fie gata până la finalul anului, după care se pot organiza licitaţii pentru loturile 2, 3 şi 4.

'Cât priveşte autostrada Sibiu - Piteşti, sunt convins că vă interesează subiectul, loturile 1 şi 5, după cum ştiţi, au fost licitate. Ele sunt în faza de evaluare. Nu pot fi comunicaţi câştigătorii încă, până când nu vom avea acord de mediu pentru întreg sectorul Sibiu - Piteşti. Este o cerinţă a Uniunii Europene de la care nu ne abatem. De asemenea, nu vom lansa sectoarele 2, 3 şi 4, până nu vom avea acordul de mediu', a declarat Neaga într-o conferinţă de presă.

Întrebat când este posibil ca CNAIR (Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere) să aibă acordul de mediu la autostrada Sibiu - Piteşti, Neaga a răspuns: 'Din informaţiile pe care le avem, până la sfârşitul anului.'

Termenul de finalizare a autostrăzii Piteşti-Sibiu este o ecuaţie cu multe necunoscute, însă de la patru ani în sus putem vorbi de un termen pentru acest obiectiv, a declarat, în luna august, la Digi 24, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Traseul autostrăzii Sibiu - Piteşti traversează teritoriul a trei judeţe - Sibiu, Vâlcea şi Argeş - şi este împărţit în cinci secţiuni, respectiv: Sibiu - Boiţa, Boiţa - Cornetu, Cornetu - Ţigveni, Ţigveni - Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş - Piteşti, potrivit unui comunicat de presă din luna iulie, al Ministerului Transporturilor.

AGERPRES