Ascultă Radio Antena Satelor Live

Românii şi bulgarii vor putea să lucreze fără restricţii în Elveţia

Românii şi bulgarii vor putea să lucreze din nou fără restricţii în Elveţia, de la sfârşitul acestei luni.

01 Mai 2019, 07:23

Anul trecut, Consiliul Federal elveţian prelungise aceste limitări aplicabile cetăţenilor din cele două ţări.
Măsura luată anul trecut are o valabilitate de un an, respectiv până la 31 mai 2019, fără a mai putea fi reînnoită şi vizează eliberarea de noi permise de şedere de tip B, care se referă la durata de şedere între unul şi cinci ani şi nu restricţionează eliberarea de permise de tip L, durată de şedere sub un an şi nici prelungirea celor de tip B deja eliberate. Potrivit unei informări a Ministerului român al Afacerilor Externe din cursul anului trecut, partea elveţiană a subliniat că această decizie nu a vizat numai România, ea fiind aplicată de Elveţia, în 2012, pentru statele membre nou intrate în Uniunea Europeană şi în 2013, pentru toate statele membre ale spaţiului comunitar. Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din zona economică europeană şi din spaţiul european de liberă circulaţie Schengen şi are unul dintre cele mai ridicate costuri ale vieţii din Europa.

RADOR

Sursa foto: pixabay.com

România şi-ar majora potenţialul de creştere la 5-5,5% cu banii din Politica de Coeziune şi NextGen
Știri naționale 17 Aprilie 2024, 22:51

România şi-ar majora potenţialul de creştere la 5-5,5% cu banii din Politica de Coeziune şi NextGen

România şi-ar majora potenţialul de creştere economică la 5 - 5,5% dacă ar absorbi banii din Politica de Coeziune şi...

România şi-ar majora potenţialul de creştere la 5-5,5% cu banii din Politica de Coeziune şi NextGen
Peste jumătate dintre români (53%) declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din iunie
Știri naționale 13 Aprilie 2024, 18:58

Peste jumătate dintre români (53%) declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din iunie

Peste jumătate dintre români (53%) declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din...

Peste jumătate dintre români (53%) declară că este foarte probabil să se prezinte la vot la alegerile europarlamentare din iunie
Mamele tinere din medii defavorizate vor primi ajutor financiar pentru achiziţionarea unui trusou pentru copil
Știri naționale 09 Aprilie 2024, 16:53

Mamele tinere din medii defavorizate vor primi ajutor financiar pentru achiziţionarea unui trusou pentru copil

Guvernul a aprobat marţi, într-o şedinţă extraordinară, Ordonanţa de Urgenţă prin care se prelungeşte, pentru perioada...

Mamele tinere din medii defavorizate vor primi ajutor financiar pentru achiziţionarea unui trusou pentru copil
Cum poate fi stopat fenomenul violenței în școlile din România
Știri naționale 09 Aprilie 2024, 16:18

Cum poate fi stopat fenomenul violenței în școlile din România

Ministerul Educației și-a propus să intervină concret la nivelul unităților de învățământ pentru a combate cazurile de...

Cum poate fi stopat fenomenul violenței în școlile din România
Impactul vântului puternic: Pagube în 17 localități din România
Știri naționale 02 Aprilie 2024, 15:51

Impactul vântului puternic: Pagube în 17 localități din România

Județe întregi și municipiul București suferă consecințele vântului puternic, care a provocat pagube semnificative.

Impactul vântului puternic: Pagube în 17 localități din România
ROMÂNIA-NATO-20ANI/Cioroianu: Cred că niciodată România n-a fost mai asigurată din punctul de vedere al securităţii
Știri naționale 28 Martie 2024, 09:07

ROMÂNIA-NATO-20ANI/Cioroianu: Cred că niciodată România n-a fost mai asigurată din punctul de vedere al securităţii

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu afirmă că România n-a fost niciodată 'mai asigurată' din punctul de vedere al...

ROMÂNIA-NATO-20ANI/Cioroianu: Cred că niciodată România n-a fost mai asigurată din punctul de vedere al securităţii
Un moment istoric: Osemintele Principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi aduse înapoi în pământul natal
Știri naționale 27 Martie 2024, 13:54

Un moment istoric: Osemintele Principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi aduse înapoi în pământul natal

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi repatriate, urmând a fi înhumate în noua catedrală de...

Un moment istoric: Osemintele Principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi aduse înapoi în pământul natal
România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024
Știri naționale 26 Martie 2024, 16:15

România deschide ușile pentru Forța de răspuns a NATO în 2024

În cadrul ședinței de marți, Parlamentul României a luat act de o notificare deosebit de importantă din partea Președintelui...