-

Dumnezeu îi iubește pe cei smeriți în rugăciune, care de 12 ore stau la rând așteptând să atingă racla sfântă. Sunt 22 de grade la Iași, iar numărul pelerinilor crește de la o oră la alta.

Zeci de mii de pelerini s-au închinat, până în acest moment la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, rândul credincioşilor măsurând peste șapte kilometri.

Duminică, 13 octombrie 2019, de la ora 07.00-12.00 – are loc Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Intre orele 09.00-12.00 la loc Sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Alexandru cel Bun (Iași).

Între orele 17.00-18.00 va avea loc Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva în Catedrala Mitropolitană.

De la ora 18.00 va avea loc Sfințirea așezământului social-caritabil „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de la Mănăstirea Hadâmbu (județul Iași).

La ea 19.00 va începe concertul Accapela în Catedrala Mitropolitană.

De la orele 20.00-00.00 va avea loc slujba de priveghere pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva și pentru Sfântul Ierarh Spiridon – Vecernia, Litia și Utrenia în Catedrala Mitropolitană.

Între orele 00.00-02.00 se va desfășura Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Ramona Alexandrescu (text și foto)

sf parascheva 4

sf parascheva 3

sf parascheva 2

sf parascheva 1

racla sfanta