-

Ministrul sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat că o decizie privind deschiderea noului an şcolar va fi luată în a doua jumătate a acestei luni.

El a precizat că autorităţile iau în calcul mai multe scenarii, în funcţie de evoluţia pandemiei de COVID-19, dar că o decizie le va fi comunicată dascălilor şi elevilor în mai puţin de o lună. Mai mulţi elevi din Bucureşti şi Ilfov au pichetat sediul Guvernului pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că autorităţile nu iau o decizie clară referitoare la desfăşurarea anului şcolar viitor. Ei s-au declarat nemulţumiţi de cursurile pe internet şi le-au cerut autorităţilor să adopte un plan coerent. Ei susţin că predarea online a scăzut foarte mult randamentul şcolarilor, iar materia nu a fost adaptată la acest mod de predare. Cea mai potrivită metodă de desfăşurare a cursurilor ar fi una care să permită accesul la internet, dar şi prezenţa la şcoală, crede preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Vlad Voicu: „Vom monitoriza cu atenţie implementarea scenariilor propuse de către autorităţi şi vom veni, la rândul nostru, cu propunere o de îmbunătăţire a acestor scenarii. Ne-am dori să creăm în timpul acestui an şcolar sau măcar să punem bazele unei culturi a comunicării deschise dintre elevi şi profesori.”

RADOR
Foto: Pixabay