-

Fotbalul tricolor sub lupă

Într-un meci fără istorie, naționala de fotbal a României s-a impus, net cu 3-0, în disputa din “orașul aurului negru„ cu Lituania.

O echipă, este drept, anodină. O copie palidă, a celei care, cu circa un deceniu în urmă, mătura gazonul, sub Feleacul Clujului cu ai noștri bravi tricolori carpatini, stopați, nescontat, din calea spre „Mondialul” fotbalistic, ediția 2010, din Africa de Sud!

În confruntarea de pe arena „Ilie Oană” din Ploiești, fotbaliștii noștri au zburdat pur și simplu punctând prin debutantul George Pușcaș, Claudiu Cheșeru și „metronomul” cu afinități felinice, Nicolae Stanciu.

Având și „o bară” prin Maxim în minutul 14, la scorul de 1-0.

Cu toate că în Grupa a IV-a a Ligii Națiunilor a rămas neînvinsă, speranțele de a rămâne pe locul I, par a fi realmente iluzorii. Din cel puțin doua motive.

Ar trebui să câștige, astă seară, la Podgorica, în fața Muntenegrului, ceea ce nu a izbutit nici la Ploiești, în meciul-tur, disputat tot cu porțile închise, nici anul trecut, la Cluj, când același Nicolae Stanciu a irosit, nonșalant, un penalty în ultimele secunde de joc.

Pe de altă parte, Serbia ar trebui să se împiedice, tot astă seară, acasă, în fața Lituaniei, purtătoarea „lanternei roșii”, fără nici un punct. Ceea ce pare de domeniul fanteziei...

Concluzionând, numai în cazul unui succes, astă seară, la Podgorica, se poate afirma că, în fine, a sosit revirimentul mult așteptat la nivelul echipei naționale de fotbal.

Altminteri, fotbalul tricolor rămâne, ca și până acum, din nefericire, tot în aceeași cenușă a mediocrității.

Succes Tricolori!

Autor: Ilie Dobre

Sursa foto: gsp.ro

Articole înrudite

  • Academicianul Cristian Hera a fost omagiat la Academia Română

    Academicianul Cristian Hera a fost omagiat la Academia Română, în apropierea împlinirii vârstei de 85 de ani pe care o va marca peste câteva zile (n.r. 18 decembrie). Citeşte articolul pe larg:

  • Fotbal, etapă cu etapă

    În meciul etichetat drept capul de afiș al etapei a 19-a din primul eșalon fotbalistic intern, disputat pe gazonul stadionului magului–nepereche Gicu Nicolae Dobrin, din Pitești, în fața unei asistențe apreciabile, F.C.S.B. s-a impus net, cu 2 - 0, în fața Viitorului din Constanța.

  • Fotbal, etapă cu etapă: Etapa a 17-a

    Într-un mod aparent paradoxal, comparativ cu precedentele două etape, a 17-a rundă a Ligii I de fotbal a fost adjudecată, realmente, de echipele care au evoluat pe teren propriu.

  • Leontin Acul - dacul din Munţii Rodnei

    Leontin Acul din comuna bistriţeană Şanţ s-a retras de ceva ani în creierul munţilor şi are o adevărată grădină zoologică acasă. El ține la portul tradițional al comunei de unde izvorăște Someșul Mare şi îl îmbracă de fiecare dată cu mândrie în zilele de sărbătoare.

  • Fotbal, etapă cu etapă: Epilog, etapa 16

    Se pare că termenul propriu a devenit, dintr-un atu nedubitabil, mai degrabă un impediment. O axiomă atestată stenic de meciurile etapei a 16-1 a Ligii I la fotbal.