-

Fotbal, etapă cu etapă: Cronica etapei a 22-a din Liga I

Adus cu surle și tâmbițe cât ai clipi pe banca tehnică a celei mai galonate echipe de fotbal românesc, F.C.S.B, fosta Steaua, Mihai Teja nu a rupt nici cum inima târgului. Citește cronica etapei a 22-a pe larg: 

Aceeași dominare stereotipă, aceeași lipsă de orizont, aceleași atacuri ineficiente în meciul cap de afișal al rundei inaugurale, a ligii I de la Călărași, a 22-a, în fața unei formații care înregistrase nu mai puțin de șase eșecuri consecutive.

Două puncte cât roata carului irosite în Malul Dunării.

Faptul că Teja debutase cu dreptul la Mediaș, dar rezultatele ulterioare, înfrângeri sau sincope pe linie aruncaseră peste gard pe ardeleni, dincolo pe pârleazul play off-ului n-a contat nici măcar cât o ceapaă degerată.

Tot astfel îndepărtarea lui Nicolae Dică pe ușa din dos... Aferim!

Noroc totuși că nici liderul C.F.R. Cluj nu s-a dovedit a fi mai breaz irosind șansa desprinderii la opt puncte. A fost ținut în șah pe teren propriu de o nou promovată A.F.C. Hermanstadt.

Într-un meci anost în care Țucudean a fost și înger și demon, irosind un penalty, dar marcând până la urmă golul egalizator.

Concordia se afundă iremediabil plecând steagul acasă în fața sătmărenilor. Cu toate că a dominat, Gaz Metan nu a izbutit decât o remiză în fața Astrei, 1 – 1. Pe malut Târnavei...

În meciul derby, Viitorul lui Gică Hagi și fosta Craiova Maxima au remizat întrun joc de o foarte slabă factură tehnico – tactică.

Olteniii făcură ce făcură și ratară până și din punctul cu var, argumentând de ce, atunci când ies în Europa se fac ușor de râsul curcilor...

A surprins foarte plăcut purtătoarea lanternei roșii F.C.Voluntari, care a umilit pe arena proprie pe revelația actualei ediții a eșicherului intern Sepsi Sfântu Gheorghe. Pe care a scos-o pur și simplu din ghete administrându-i un sec 4 – 2.

Câinii Roșii de la Dinamo dau semne de revenire înfingându-și colții acasă în anodina Politehnică din Copoul Iașilor. O echipă în derivă fără ”bătrânul lup de mare” Andrei Cristea, devenind se pare o „rezervă de lux” în Cetatea Băniei.

Încurcate par uneori căile fotbalului...

Ilie Dobre

 

Articole înrudite