-

2.500 de lei de la stat, bani pentru mame și copilul nou născut

Stimulentul financiar în valoare de 2.500 de lei, pentru copiii care se nasc în București este valabil și în anul 2019.

Condițiile pentru a beneficia de acest ajutor sunt: unul dintre părinți trebuie să aibă domiciliu în București, iar copilul să fie născut într-o maternitate din Capitală.

ermenul de depunere a actelor este de cel mult o lună de la naşterea copilului, iar sumele se acordă prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. O altă condiție constă în faptul că părinții nu trebuie să aibă datorii la bugetul local. Măsură luată de Primăria București este justificată de scăderea natalității. „Reducerea continuă a natalităţii, în paralel cu o creştere constantă a numărului vârstnicilor va determina schimbarea echilibrului între generaţii, cu consecinţe majore asupra dezvoltării socio-economice viitoare prin reducerea progresivă a disponibilităţii privind resursele umane. (…) Propunem acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuţi în cuantum de 2.500 de lei net/nou-născut, având în vedere multiplele cheltuieli pe care o familie tânără trebuie să le realizeze odată cu venirea pe lume a unui nou născut”, explică iniţiatorii proiectului.

Citeste si: Avea 12 ani, când un vecin a răpit-o și a obligat-o să se mărite cu el. „M-a abuzat de cel puțin 200 de ori. Mă lega de pat”. După 28 de ani, femeia a dat detalii șocante despre coșmarul de atunci
Unde se pot depune dosarele:

Cererea însoțită de documentele doveditoare se va depune în termen de maxim o luna de la nașterea copilului la una din urmatoarele adrese :

– Sos. Ștefan cel Mare nr. 1, (PERLA) sector 1.

Citeste continuarea pe KFETELE.RO

Articole înrudite