-

Tocană de vițel, ca la Bran

Secretele rețetelor tradiționale brănene sunt în siguranță... la noi pe pagină. N-o să aflați decât voi, cititorii, cum se pregătește savuroasa „tocană de vițel”, așa, ca-n neamul Nicoletei Manea, din Șimon! Să-i fie zilele binecuvântate.

Ca să ajungi la Șimon, în ținutul Branului, trebuie să alegi drumul care trece pe lângă Câmpulung Muscel. Și asta pentru că este flancat, pe de o parte și de alta, de copaci seculari, iar cu fiecare minut care trece, peisajul devine mereu altul.

Iar atunci cand, dupa o colina, se ridica spre cer zidurile Mausoleului de la Mateiasu, in ultimele zvacniri ale soarelui muribund, poti sa fii sigur ca ceea ce ti se va intampla mai departe nu are cum sa te dezamageasca.

Cu cat urci pe soseaua care serpuieste, de multe ori mult prea aproape de abisul ce se asterne la picioare, cu atat intunericul invaluie necrutator orizontul. Nici o lumina, nici un sunet.

Dar imediat ce treci pe dreapta de Cheile Gradistei, descoperi viata. Ai intrat in Simon. Daca pana nu demult Simon nu era decat o strada in Bran, astazi s-a transformat intr-o localitate in toata regula. Si nu orice fel de localitate. Un sat de oameni gospodari, un sat aruncat in valea dintre doua culmi muntoase: pe de o parte, Muntii Fagarasului, pe cealalta parte, Muntii Bucegi.

Fiecare casa de aici are in felul ei ceva aparte, caci fiecare gospodar ofera un exemplu de ospitalitate romaneasca.Dupa ce treci de un mic pod de lemn, pasesti in universul familiei Manea: casute cu unul sau doua etaje, leagane pentru copii, gratare cu foc ce mocneste plapand, bancute si jucarii pentru copii. Capul familiei lucreaza in lemn, cu placere si har. Sotia, Nicoleta Manea, e pasionata de bucatarit. Sotul ei este expertul pastramei de berbecut, al pastravului la gratar sau al cascavelei.

De fapt, fiecare familie din Bran pastreaza secretele acestor preparate traditionale din zona Branului. Cum ar fi si aceasta reteta de Tocana de vitel, care se prepara astfel.

Ai trebuinta de: carne de vitel, 300 g gogosari, 100 g ceapa, doua rosii, un ardei iute, doua oua, faina, ulei, sare.

Carnea taiata cubulete se pune la fiert intr-o oala cu apa si sare. Se calesc legumele tocate intr-o tigaie cu ulei. Dupa ce carnea a fiert, se adauga peste legumele calite si se mai lasa la inabusit. Se bat doua oua si se amesteca bine cu faina, pana cand compozitia devine consistenta. Cu o lingura se ia din compozitie si se fierb galustile intr-un vas cu apa. Se pun apoi peste mancarea de carne si legume si se mai lasa cateva minute ca sa capete gust. Se serveste cu muraturi.

Din volumul „Rețete românești de peste an” de SIMONA LAZĂR