-

Dulceață de zmeură de munte (rețetă din caietul bunicii)

Cuvantul "dulceata" ar trebui scris cu liniuta de unire langa cuvantul "bunica". "Dulceata-de-bunica". Ori "dulceata-bunicii"? Nu? Cine n-a visat, copil, sa deschida capacul borcanului cu gem, peltea, serbet, dulceata ori suc de fructe, legume si flori trase prin zahar de mana bunicii?

Dulceata de cirese, de capsune, nuci verzi, de smochine sau pepene galben; de dovlecei, morcovi sau patlagele verzi; de trandafir, iasomie, tei, toporasi sau papadie? Cine ar refuza sa se intoarca in timp, asezandu-se, docil, in fata farfurioarei din portelan pe care bunica ne-ar pune, si azi, fructele dulci, dogorate de dragoste? Reteta ce urmeaza nu contine decat cuvinte luand forma fructelor pastrate in camara bunicii.

Dulceata de zmeura se face in special la munte, unde zmeura se coace mult mai tarziu si este mai stransa, mai legata, adica se poate fierbe mai fara frica, caci boabele nu se despica.

Zmeura pe care o gasim in piata este mai frageda, insa mai buna la gust. Se gaseste cateodata si zmeura mai rezistenta cu care se poate face o trufanda.

Cureti zmeura de cozi, dupa ce ai spalat-o, o asezi in cazane cu zahar pisat, lasi sa se topeasca zaharul binisor si o ispravesti intr-o singura fiertura, adaogandu-i ceva glucoza si la urma putina sare de lamaie topita. Proba este la fel cu celelalte dulceturi; o fierbi pana tine coarda intre degete.