-

Lichior de nucă verde, ca la Mănăstirea Dintr-un Lemn

În Oltenia-de-sub-Munte, în Vâlcea, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, am făcut într-o zi popas ca să mă închin la icoane și să mai adun niscaiva rețete pe care să vi le dăruiesc. Rețete bune mănăstirești, în Postul cel Mare al Paștilor.

Când am intrat în mănăstire, părea să nu am prea mult noroc în demersul meu de a afla rețete și tradiții locale, căci maica stareță nu era dispusă pentru interviuri, câtă vreme nu avea dezlegare de la ierarhul locului. Dar, ca oaspete ce mă aflam, am fost omenită cu ceva bucate și, pentru bună digestie, mi s-a dat și-un păhăruț cu lichior digestiv.

“Să-l beți cu înghițituri mici”, avea să îmi spună stareța Mănăstirii Dintr-un Lemn, că ăsta nu-i lichior de băut, ci leac pentru stomac, dar și pentru plămâni”.
La mănăstirea vâlceană, ca peste tot prin satele din jur, nucul e împărat. Iar la vremea asta din an nu-i gospodină care să nu facă dulceață de nuci verzi. însă lichiorul, așa cum se face la mănăstire, nu știe toată lumea să-l pregătească. Are dichisul lui. Greu mi-a fost să o conving pe măicuță că secretul rețetei e în siguranță la mine – n-o să-l știm decât eu și... dumneavoastră, cei care ne ascultați la Radio România sau ne citiți pe site. Și dacă tot mi s-a dat rețeta, să nu mai lungesc vorba și să-i dăm drumul.

Pentru 500 g nuci verzi e nevoie de 500 g zahăr, țuică și palincă.

Se adună nucile la vremea la care încep să se formeze. Se culeg după ploaie, dar nu trebuie să fie ude. Se taie pe lung, cât să intre pe gâtul unei sticle (care nu trebuie să fie transparentă, ci maro sau verde). La o jumătate de kilogram de nucă se pun 500 g zahăr. Se leagă sticlele cu tifon și se lasă toată vara la soare, până aproape de Postul Crăciunului. După ce se macerează, se pune țuică foarte bună și se ține 14 zile. Se scurge acest lichid (care este mult prea concentrat în iod și se lasă aparte). Se adaugă în sticlele cu nuci macerate palincă și se ține alte 14 zile.

Abia după aceea se amestecă cele două lichide și se mai lasă câteva zile, înainte de a începe să bei. Despre acest lichior, maica stareță de la Mănăstirea Dintr-un Lemn îmi spunea că este leac pentru răceală și pentru toate bolile pieptului, iar o înghițitură după masa de prânz ajută digestia. Nu e comparabil, poate, decât cu acel “bitter” făcut de nordici, căruia însă i-am mai găsit un corespondent într-un lichior medicinal cu 44 de ierburi mediteraneene, pe care-l pregătesc călugării de pe o insulă monahală din sudul Franței. După cum se vede, în mănăstiri se păstrează și o zestre cultural-spirituală, dar și una a practicilor sănătoase alimentare, iar noi, românii, avem de asemenea astfel de exemple.