Ascultă Radio Antena Satelor Live

Aspirina reduce riscul de cancer - mituri și adevăruri

Toate drumurile din copilărie la bunici au fost marcate de veșnica lor întrebare: „Mi-ai adus pastica?”. ”Pastica” însemna aspirinele, pe care bunicii le luau de vreo trei sferturi de secol, câte una pe zi, și-aveau să le ia până în ziua morții lor (cam pe la vârsta de 100 de ani).

Aspirina reduce riscul de cancer - mituri și adevăruri

16 Iulie 2022, 18:07

Nu știu ce studii va fi avut la îndemână medicul care, imediat după primul război mondial, le indicase să ia câte o aspirină pe zi. Însă la un secol distanță, cercetările aprofundate aveau să confirme opinia lui: o aspirină pe zi e sănătate curată (cu unele restricții, desigur!).

Cercetări recente au arătat că o acțiune simplă, precum înghițirea unei aspirine pe zi, poate reduce semnificativ riscul de cancer și de moarte prin cancer. Cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra au descoperit că o aspirină pe zi, luată timp de 10 ani de către persoanele cu vârste între 50 și 65 de ani ar putea reduce semnificativ riscul de cancer și de moarte. Pilula reduce riscul de cancer de colon, cancer esofagian, cancer de stomac și scade rata de deces cu 35-50%. Aspirina trebuie să fie în doza de 75 sau 100 mg și trebuie luată minimum 5 ani, pentru a putea fi observate beneficiile.

Cercetatorii s-au uitat la un total de 200 de studii anterioare care au analizat beneficiile administrării de aspirină zilnic. Ei au descoperit că toate studiile au sugerat că terapia duce la un risc scăzut de cancer, precum și de accident vascular cerebral sau de atac de cord pentru cei care au luat aspirină timp de câțiva ani. Rezultatele nu sunt cu totul surprinzătoare, având în vedere cercetarea prealabilă cu privire la beneficiile unui regim zilnic cu aspirină. Cu toate acestea, cercetările anterioare au fost împărțite cu privire la beneficii versus riscuri, din cauza riscului crescut de sângerare pentru unele persoane. Acest risc poate fi deosebit de periculos pentru unii, hemoragia la nivelul stomacului fiind o preocupare principală. Recentul studiu este primul care comprimă toate rezultatele anterioare pentru a demonstra că beneficiile terapiei cu aspirină depasesc riscurile.

Deși noile descoperiri cu privire la administrarea zilnică de aspirină sunt încurajatoare, este important să ne amintim că pierderea în greutate - dacă sunteți obezi - și renunțarea la fumat sunt cele mai bune metode de a reduce riscul de cancer și de moarte. Alte lucruri pe care le puteți face pentru a reduce riscul de cancer includ activitatea fizică, consumul de alimente pe bază de plante, reducând cantitatea de alcool pe care o consumații sau eliminându-l cu totul, scăderea nivelului de stres, investigarea istoricului familial de cancer, pentru a cunoaște riscul unei gene ereditare.

Pericolele medicamentelor
Pilula de sanatate 16 Aprilie 2024, 08:25

Pericolele medicamentelor

Medicamentele au rolul de a vindeca, dar nu sunt lipsite de toxicitate, iar administrarea lor comportă un risc. Numărul de...

Pericolele medicamentelor
A crescut numărul arădenilor cu alergii de primăvară
Pilula de sanatate 15 Aprilie 2024, 19:32

A crescut numărul arădenilor cu alergii de primăvară

În această perioadă, polenul arborilor înfloriţi, polenul de iarbă şi sporii de mucegai sunt principalii alergeni care...

A crescut numărul arădenilor cu alergii de primăvară
Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc de rujeolă, una dintre cele mai contagioase boli
Pilula de sanatate 15 Aprilie 2024, 18:32

Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc de rujeolă, una dintre cele mai contagioase boli

Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc de rujeolă, iar unii dintre ei ajung să aibă şi complicaţii. Este una dintre cele mai...

Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc de rujeolă, una dintre cele mai contagioase boli
Prin Convenția Medicrime, Consiliul Europei combate contrafacerea medicamentelor
Pilula de sanatate 15 Aprilie 2024, 08:30

Prin Convenția Medicrime, Consiliul Europei combate contrafacerea medicamentelor

Consiliul Europei și-a stabilit obiectivul de a oferi mijloacele necesare pentru a combate în mod eficient medicamentele și...

Prin Convenția Medicrime, Consiliul Europei combate contrafacerea medicamentelor
Utilizarea criminală a medicamentelor: o realitate îngrijorătoare
Pilula de sanatate 14 Aprilie 2024, 08:33

Utilizarea criminală a medicamentelor: o realitate îngrijorătoare

Supunerea chimică este definită ca fiind "administrarea uneia sau mai multor substanțe psihoactive în scopuri criminale...

Utilizarea criminală a medicamentelor: o realitate îngrijorătoare
Fibromialgia - marcată de oboseală și durere
Pilula de sanatate 13 Aprilie 2024, 08:38

Fibromialgia - marcată de oboseală și durere

Fibromialgia este o boală puțin cunoscută, pentru care nu există încă un tratament. Cu toate acestea, anumite medicamente pot...

Fibromialgia - marcată de oboseală și durere
Test de sânge: ce înseamnă GMV și MCHT ridicate?
Pilula de sanatate 12 Aprilie 2024, 08:43

Test de sânge: ce înseamnă GMV și MCHT ridicate?

Volumul corpuscular mediu (VGM) și conținutul mediu corpuscular de hemoglobină (CMHM) sunt două măsurători efectuate în...

Test de sânge: ce înseamnă GMV și MCHT ridicate?
Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea
Pilula de sanatate 11 Aprilie 2024, 18:41

Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea

Este nevoie, la nivel naţional, de sânge din anumite grupe, în special cele cu RH negativ, care sunt şi destul de rare....

Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea