-

Internetul pune tot mai mare stăpânire pe informaţie

"Nu eşti în on-line, nu exişti!" este un adevăr fundamental al zilelor noastre, după ce mass-media clasice s-au transformat iar printul pierde teren, radioul şi televiziunea pierd audienţe.

Acest lucru se întâmplă pentru că internetul a pus stăpânire pe informaţie şi o transformă, în favoarea sa - aceasta este concluzia pe care jurnaliştii din Caraş-Severin au tras-o în cadrul unei manifestări ce a marcat 30 de ani de presă liberă în Caraş-Severin.

"Discuţiile din această seară au îmbrăcat multiple aspecte, legate de răscrucea la care se află, de câţiva ani, jurnalismul. O simbioză, aş zice, între jurnalismul clasic şi noile tendinţe care ţin nu numai de mediul online, dar şi de jurnalismul cetăţenesc, de fenomenul fake news, de viteza enormă care s-a instalat în ceea ce priveşte colportarea de informaţie. În egală măsură, aş spune că e important, pentru istoria jurnalismului şi culturii româneşti, păstrarea pe cât posibil a unor surse tipărite sau modalităţi viabile de stocare şi de consultare ulterioară a conţinutului online. Ideea ar fi să nu pierdem mesajul şi stilul jurnalistic, încercând să fim un pic mai organizaţi în jurul unei sau unor idei şi nu la răscrucea tuturor furtunilor politice şi economice, chiar dacă acest lucru sună, deocamdată, utopic", a declarat jurnalistul Daniel Botgros, unul dintre iniţiatorii manifestării.

Media clasice s-au mutat, timid, şi în on-line, unde au descoperit "locatari" consacraţi deja.

On-line sau clasic? Cât suportă hârtia şi cât internetul? Senzaţionalismul a trecut la o nouă etapă în on-line? Acestea au fost doar câteva din întrebările la care s-a căutat răspuns pe parcursul manifestării de luni.

"On-line-ul e mai ieftin şi, în egală măsură, mai ofertant. Caon, care nu a renunţat la print, a fost primul ce a oferit conţinut jurnalistic on-line cititorilor în judeţul Caraş-Severin. L-au urmat Infocs, Argument, Express de Banat, Reper24, eCronica, Ştiri din Banat, M-Securitynews, Banat TV şi Radio Reşiţa, care oferă, de asemenea, conţinut online. Să nu uităm bloggerii, care îşi expun opiniile şi expertizele, precum jurnaliştii tradiţionali care publicau editoriale, analize sau anchete", a afirmat, la rândul său, jurnalistul Mario Balint.

Aceasta a fost cea de-a treia manifestare din seria celor care marchează 30 de ani de presă liberă în Caraş-Severin şi a avut loc luni seara, la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa.

Sursa: AGERPRES

Sursa foto: Pixabay