-

Belgia este cea mai "fericită" ţară din Uniunea Europeană

Potrivit unui nou sondaj publicat joi de Eurostat, Belgia este cea mai fericită ţară din Uniunea Europeană, relatează RTBF. Faţă de 2013, numărul de persoane "fericite" din Uniunea Europeană a crescut cu două procente, ajungând la 60%.

Belgia, Olanda, Austria şi Finlanda au cei mai fericiţi oameni, potrivit noului sondaj realizat în 2018 de Eurostat. Peste 76% dintre locuitorii acestor ţări au declarat că sunt "fericiţi în mod constant" sau "de cele mai multe ori".

Celelalte ţări cele mai fericite sunt Luxemburg (74%), Spania (72%) şi Danemarca (70%).

Letonia s-a clasat pe ultimul loc al clasamentului (doar 31% dintre respondenţi au declarat că sunt constant fericiţi sau de cele mai multe ori), urmată de Bulgaria cu 35%.

Croaţia, Lituania, Grecia şi România se află de asemenea în partea de jos a clasamentului.

Pentru a trage aceste concluzii, organizaţia a solicitat populaţiei europene să îşi evalueze fericirea pe următoarea scară: fericit "tot timpul", "de cele mai multe ori", "din timp în timp", "uneori" sau "niciodată".

Sursa: rador

Foto: pixabay.com

Articole înrudite