-

Greenpeace: Păduri distruse pentru marile branduri de consum

Păduri de pe o suprafaţă de două ori mai întinsă decât a Regatului Unit au fost tăiate pentru a putea fi fabricate produse precum ulei de palmier şi soia, în cursul ultimului deceniu, conform analizei efectuate de Greenpeace International.

În 2010, membrii Forumului bunurilor de consum, care include unele din cele mai mari branduri de consum din lume, s-au angajat să elimine defrişările până în 2020, prin găsirea unor metode sustenabile de exploatare a resurselor de soia, ulei de palmier, hârtie şi celuloză şi vite.

Însă analiza făcută de Greenpeace International sugerează că până la începutul anului 2020 vor fi defrişate păduri care ocupau terenuri totalizând 50 de milioane de hectare, în condiţiile creşterii cererii de articole de acest fel şi al sporirii consumului de produse agricole în cursul celor 10 ani care au trecut de când au fost făcute acele promisiuni.

Raportul intitulat „Countdown to Extinction” (Numărătoare inversă până la extincţie) arată că din 2010, suprafaţa plantată cu soia din Brazilia a sporit cu 45% iar producţia de ulei de palmier din Indonezia a crescut cu 75%.

Grupul ecologist acuză marile branduri că nu şi-au onorat angajamentele şi avertizează că situaţia este „sumbră”, sfătuindu-le să evolueze pentru a „împiedica prăbuşirea climatică şi ecologică”.

Despădurirea dă naştere la emisii de gaze cu efect de seră care contribuie la schimbarea climatică şi distrug habitate importante, punând unele specii în pericol de extincţie.

Sursa: rador.ro

Foto: pixabay.com

Articole înrudite