-

Compania Blue Origin lucrează la un modul de aselenizare

Compania de tehnologie spaţială Blue Origin, înfiinţată de Jeff Bezos, CEO al Amazon, a iniţiat un proiect de construcţie a unui modul de aselenizare de dimensiuni mari, modul aflat în prezent în faza de design conceptual.

Acest modul de aselenizare va putea fi folosit în multiple misiuni şi va oferi acces la resursele existente pe Lună. El face parte din viziunea companiei Blue Origin de a transforma în realitate un viitor descris doar în literatura SF, în care milioane de oameni trăiesc şi muncesc în spaţiul extraterestru.

"Următorul pas logic pe această cale este să ne întoarcem pe Lună. Pentru a reuşi acest lucru avem nevoie de acces reutilizabil la suprafaţa şi resursele satelitului nostru natural", conform unui comunicat al companiei lui Jeff Bezos.

Compania Blue Origin dezvoltă şi o nouă rachetă, New Shepard, destinată unor zboruri turistice în spaţiu dar şi o rachetă cu capacitate mare de transport, New Glenn, ce va fi folosită pentru transportul sateliţilor pe orbită.

Sursa: AGERPRES