Ascultă Radio Antena Satelor Live

Alba: Târg de turism rural, în Munţii Apuseni

Zonele cu potenţial turistic sunt promovate la acest sfârşit de săptămână, la Albac, în Munţii Apuseni, la Târgul de turism rural din România.

26 Septembrie 2018, 15:54

Evenimentul a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie.

"Staţiunea turistică Albac, din Munţii Apuseni, găzduieşte vineri, sâmbătă şi duminică, 28 - 30 septembrie 2018, "Târgul Naţional de Turism Rural"- cel mai important târg de turism rural din România. Evenimentul este cel mai longeviv şi cel mai mare târg de promovare a turismului rural din România, reunind reprezentanţii din turism la nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, operatori de servicii turistice, dar şi reprezentanţi ai unor unităţi administrativ teritoriale cu potenţial în ceea ce priveşte turismul rural", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES de către Centrul de Cultură "Augustin Bena" Alba, organizator al manifestării.

Târgul reuneşte cererea şi oferta din turismul rural, încercând să promoveze, totodată, şi gastronomia, tradiţiile, meşteşugurile populare şi folclorul românesc autentic.

Pe lângă pensiuni şi administraţiile locale din zone turistice, vor participa şi centre de informare turistică din Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Suceava. De asemenea, vor fi prezente agenţii de turism din judeţele Alba, Cluj, Bacău, Neamţ, Sibiu, Gorj, Mureş, Vâlcea şi din municipiul Bucureşti.

Vineri, în prima zi a târgului, organizatorii au pregătit pentru reprezentanţii agenţiilor de turism participante un info-trip, urmând a fi vizitate obiective şi unităţi de cazare din zona Cheile Aiudului. În paralel, la Albac, participanţii din întreaga ţară vor fi primiţi pentru a-şi amenaja standurile expoziţionale.

Deschiderea oficială a "Târgului Naţional de Turism Rural" va avea loc sâmbătă, cu un ceremonial religios, urmat de arborarea Drapelului României, moment solemn la care vor lua parte Fanfara Judeţului Alba şi Tulnicăresele din Munţii Apuseni. Participanţii vor putea vizita apoi standurile expoziţionale, pentru a afla oferta zonelor turistice prezente la târg, şi vor putea participa la ateliere de meşteşuguri tradiţionale. În acest an, sunt prezenţi meşteri tradiţionali din Alba, Cluj, Mureş, Arad, Sibiu, Vâlcea, Suceava, Botoşani, Bucureşti şi Hunedoara.

La Centrul de Informare Turistică din Albac va avea loc vernisajul expoziţiei de artă fotografică "Timp străvechi", cu instantanee realizate de clasa de arte vizuale a Centrului de Cultură "Augustin Bena". Reprezentanţii agenţiilor de turism vor fi provocaţi şi sâmbătă la un nou info-trip, de această dată în zona Munţilor Apuseni.

Tot sâmbătă, la Primăria comunei Albac, va fi prezentat studiul "Identificarea gospodăriilor tradiţionale în vederea conservării "In Situ" - Zona Ţara Moţilor (Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Ciuruleasa, Gârda de Sus, Horea, Poiana Vadului, Vadu Moţilor, Vidra, Scărişoara, Sohodol)", după care este programată conferinţa "Turismul rural românesc - tradiţie şi modernitate", în care vor fi dezbătute strategii naţionale şi regionale de dezvoltarea turismului rural, rolul legislaţiei în promovarea şi dezvoltarea turismului rural şi vor fi prezentate exemple de bune practici.

Pe scena din centrul comunei Albac va avea loc, de la ora 18,00, Concursul de interpretare la tulnic "In memoriam Elena Pogan" - ediţia a II-a, iar seara se va încheia cu recitaluri de muzică uşoară, muzică blues şi prelucrări folclorice şi o petrecere cu foc de tabără şi focuri de artificii.

"Târgul Naţional de Turism Rural" de la Albac va continua duminică cu alte vizite de informare pentru agenţiile de turism, o paradă a portului popular şi un spectacol folcloric. Acesta va cuprinde momente artistice susţinute de ansambluri folclorice din judeţul Alba, rapsozi, instrumentişti şi poeţi populari, solişti vocali, Ansamblul Folcloric "Augustin Bena" al Judeţului Alba şi dansuri populare româneşti.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură "Augustin Bena" şi Primăria Comunei Albac, în parteneriat cu Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Filiala Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: ziarulunirea.ro

Novaci, inclus în rutele cultural-turistice naționale
Turism 23 Februarie 2024, 17:20

Novaci, inclus în rutele cultural-turistice naționale

Orașul Novaci, din județul Gorj, a fost inclus în rutele cultural-turistice naționale. Decizia a fost luată de Ministerul...

Novaci, inclus în rutele cultural-turistice naționale
Ziua internaţională a ghidului de turism marcată în Banat şi în Serbia
Turism 21 Februarie 2024, 12:54

Ziua internaţională a ghidului de turism marcată în Banat şi în Serbia

Ziua internaţională a ghidului de turism va fi marcată astăzi, 21 februarie, pe ambele maluri ale Dunării, printr-un...

Ziua internaţională a ghidului de turism marcată în Banat şi în Serbia
Starea pârtiilor din Poiana Braşov
Turism 21 Februarie 2024, 12:47

Starea pârtiilor din Poiana Braşov

În această dimineaţă, s-au înregistrat -5 grade Celsius în Masivul Postăvarul şi -1 grad în Poiana Braşov. Sunt condiţii...

Starea pârtiilor din Poiana Braşov
Livrarea apei minerale terapeutice din staţiunea Băile Herculane, sistată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
Turism 09 Februarie 2024, 07:47

Livrarea apei minerale terapeutice din staţiunea Băile Herculane, sistată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale

Hotelurile, pensiunile şi bazele de tratament din staţiunea Băile Herculane au rămas fără apa minerală terapeutică după ce...

Livrarea apei minerale terapeutice din staţiunea Băile Herculane, sistată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo
Turism 28 Ianuarie 2024, 12:02

A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

Petrecăreţi deghizaţi, măşti şi costume colorate: sâmbătă, Veneţia a dat startul festivităţilor pentru carnavalul său, unul...

A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo
Creşte numărul vizitatorilor care vor turism lent în Deltă
Turism 26 Ianuarie 2024, 10:33

Creşte numărul vizitatorilor care vor turism lent în Deltă

Numărul persoanelor care vor să viziteze Delta Dunării în bărci fără motoare creşte de la an la an, însă operatorii economici...

Creşte numărul vizitatorilor care vor turism lent în Deltă
Numărul turiştilor din Deltă a scăzut drastic, pe fondul războiului din Ucraina
Turism 22 Ianuarie 2024, 15:44

Numărul turiştilor din Deltă a scăzut drastic, pe fondul războiului din Ucraina

Numărul turiştilor din Delta Dunării a scăzut anul trecut cu cel puţin 40% faţă de cel din anul precedent, pe fondul...

Numărul turiştilor din Deltă a scăzut drastic, pe fondul războiului din Ucraina
Braşov: Se deschid pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul; vremea a permis producerea zăpezii artificiale
Turism 12 Ianuarie 2024, 21:25

Braşov: Se deschid pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul; vremea a permis producerea zăpezii artificiale

Primăria Braşov a anunţat că, de sâmbătă, se va putea schia şi în partea inferioară a masivului Postăvarul, datorită...

Braşov: Se deschid pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul; vremea a permis producerea zăpezii artificiale