-

VIDEO. Oraşul boemian de o frumuseţe frapantă, căruia i se spune “Praga în miniatură”

Český Krumlov este un oraș medieval din vestul Boemiei, aflat la 175 km distanţă de Praga pe care viaţa tumultoasă din prezent şi schimbările vremii nu l-au afectat deloc.

Citadela, care este ca o Praga în miniatură, arată şi astăzi ca în secolul al XVIII – lea, ceea ce îi conferă un farmec în faţa căruia puţini turişti pot rezista.

O altă atracţie a locului este felul în care oraşul este parcă “prins” în meandrele Vltavei.Privind de sus, de la mare înălțime se vede cum râul Vltava parcă vrea să înconjoare orașul într-un mod protector.

Intrat în patrimoniul UNESCO, Český Krumlov este unul dintre cele mai fumoase locuri din Cehia, fiind o atracţie turistică pe care nu trebuie să o ratezi dacă ajungi în capitala Cehiei.

O excursie de o zi în fascinantul oraş care “emană” istorie medievală la fiecare colţ de stradă te va îmbogăţi cu siguranţă, atât spiritual, cât şi emoţional.

Orașul vechi te va impresiona şi te va lăsa purtat pe aripile istoriei. În drum spre castelul medieval tronează în piaţa centrală, te poți bucura de plimbări tihnite pe străzile labirintice sau te poti opri într-unul dintre restaurantele de pe malul Vltavei, unde merită să savurezi o bere cu tradiţie.

Piața centrală a oraşului este deosebită, cu arhitectură renascentistă și barocă. Aici iubitorii de artă contemporană îşi pot bucura privirea vizitând Centrul de Artă Egon Schiele, o excelentă galerie privată dedicată operei controversatului pictor vienez Egon Schiele (1890-1918).

Castelul Český Krumlov este unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale Cehiei. Acesta a fost reconstruit în stil renascentist de către arhitecți italieni în secolul al XVI-lea, fiind un complex format din 40 de clădiri și palate. Primul document care îi atestă vechimea datează din anul 1253.

castel

Castelul Český Krumlov este neobișnuit de mare pentru un oraș de mărimea lui Krumlov.Este al doilea castel ca mărime din Republica Cehă, după complexul cetății Praga.

 

Odată ce ai păşit pragul castelului, pe lângă frumuseţea arhitecturii, vei rămâne profund impresionat de grădina rococo din interiorul domeniul şi de podul cu trei nivele, cu înălțimea de 40 m și lungimea de 30 m, ce unește Castelul Krumlov cu grădina și teatrul.

În centru oraşului Český Krumlov există şi un muzeu dedicat unei pietre semi-prețioase specifică locului, numită Moldavite.

Český Krumlov găzduiește o serie de festivaluri și alte evenimente în fiecare an, inclusiv Festivalul Trandafirilor cu cinci petale, care este sărbătorit în weekend de solstițiului de vară, în iunie. Zona centrală a orașului este recreată ca un oraş medieval cu meșteșugari, artiști, muzicieni și localnici îmbrăcați în costume din Evul Mediu.

Un alt festival care animă străzile oraşului boemian este Festivalul Internaţional de Muzică Český Krumlov.Festivalul începe în iulie și se termină în august, și oferă muzică internațională de variate genuri muzicale.

Articole înrudite