-

Despre cultura afinului

Afinul este un arbust fructifer, ce creste sub forma de tufa, inalt de 30-60 cm. Acesta este raspandit in general in zonele de  deal si munte; inflorește în lunile mai-iunie. Fructul reprezintă o bacă de culoare albastru-închisă, zemoasă, cu suc violaceu,  gust plăcut dulce acrișor, o adevarata farmacie aceasta bobita!

Afinul este mult folosit in alimentatie, dar si in medicina naturista, motiv pentru care reprezenta o bună alegere pentru cei care vor să investească în domeniul agricol, aducand profitabilitate cultivatorilor.

Conform legendei, amerindienii cunoşteau proprietăţile de conservant natural ale afinelor; ei făceau o mâncare numită pemmican, care consta într-un amestec de afine cu carne uscată sau peşte uscat făcute pasta, iar aceasta le asigura oamenilor necesarul de proteine şi vitamine. De asemenea, conţinand o mare cantitate de vitamina C, puternic antimicrobiana, marinarii de odinioară duceau cu ei în lungile călătorii pe mare butoaie întregi de afine pt a nu face scorbut; în timpul celui de-al doilea război mondial era consumat sistematic de piloţii flotei aeriene britanice, mai ales înaintea raidurilor nocturne, datorita continutului sau in vitamina A bioasimilabila.

Afinele contin substante antioxidante, antiseptice, antibacteriene si un echivalent natural al insulinei, numit inulina.  Pe langa aceste substante, fructele mai contin si minerale (calciu, sodiu, magneziu) si vitamine (A, C, B1, B2), pigmenti antocianici. Astfel ca, produsele procesate din Afin (gem, dulceata, sirop, ceai) devin de culoare albastru-violet prin fierbere.  Datorita multiplelor valente sanogene, afinele sunt recomandate in scop nutritional si terapeutic.

In cazul culturii de afin, cele mai bune culturi premergatoare sunt coniferele, care se dezvolta in mod natural pe soluri acide. De asemenea, daca solul corespunde din punct de vedere al aciditatii (pH:4,5-5,5), pasunile si fanetele sunt bune premergatoare. Se pot utiliza cu succes, ca plante premegatoare, graul, ovazul, rapita, mustarul, fasolea si mazarea.

Pregatirea terenului se realizeaza pana la inceputul lunii octombrie. Se va  incepe cu indepartarea tuturor resturilor vegetale (atat de la suprafata solului cat si din sol) si distrugerea buruienilor.

In vederea plantarii, se pot efectua gropi individuale sau santuri. In cazul solurilor predispuse la baltirea apei, se recomanda efectuarea biloanelor, de-a lungul randurilor de plantare.

Avand in vedere cerintele pentru pH(4,5-5,5) ale soiurilor de afin, pregatirea locului de plantare implica administrarea unor materiale care sa imbunatateasca textura solului si sa mentina aciditatea acestuia la valori optime. Astfel, in gropile sau santul de plantare se pot adauga turba acida (cea mai recomandata), gunoi de grajd fermentat, rumegus de conifere. Se poate efectua amestecarea acestora cu pamantul scos din groapa sau santul de plantare.

Utilizarea suplimentara a ciupercilor de micoriza favorizeaza aprovizionarea plantei cu elementele minerale necesare. Astfel, se pot utiliza ingrasaminte speciale, ce se amesteca in pamantul din groapa sau santul de plantare.