-

Despre cătina albă - II

Azi continuăm sa oferim, informații despre cultura Cătinei albe, Hippophae rhamnoides, particularităţi  tehnologice.

Pentru înfiinţarea plantaţiei de catină se pot alege terenuri plane sau terase în pantă neamenajată. Orientarea rândurilor trebuie sa fie nord-sud, pentru o expunere cât mai bună la soare.

Optim, plantaţia va fi realizată în perioada de toamnă, la sfârşit de octombrie, pentru ca plantele să beneficieze de mai multă umezeală în sol.

În zona submontană şi montană, plantaţia de catină se înfiinţează primăvara devreme, cand sunt suficiente precipitaţii.

Distanţa de plantare a cătinei se alege în functie de vigoarea soiului, forma de conducere a plantelor, modul de recoltare, fertilitatea şi configuraţia terenului.

Distanţele pot fi următoarele:

  • 8 – 3m între rânduri şi 2m între plante pe rând, în cazul coroanelor aplatizate pe rand,
  • 5 – 4 m între rânduri şi 2-2.5m între plante pe rând pentru forma globuloasă.
  • 4m între rânduri şi 3m între plante pe rând, în cazul soiurilor viguroase cu forma coroanei globuloasă.

Plantarea cătinei:

  • Dupa realizarea pichetării terenului, se sapă gropile, la o adâncime de 50 de cm. Dupa săpatul gropilor se administrează fiecărei gropi câte 8 kg de gunoi de grajd bine descompus şi 40-50 g de îngrâşământ complex
  • Înainte de plantare, plantele se mocirlesc şi se aşează în groapă cu rădăcinile ră Planta se poziţionează în mijlocul gropii în poziţie verticală.

Se acoperă rădăcinile, se presează pentru un contact eficient cu substratul, se realizează o farfurie de udare şi se udă abundent cu 6-8 litri de apă.

Intreţinerea plantatiei de cătină:

Plantaţia de cătină se menţine curată de buruieni si se udă periodic în perioada secetoasă.

În zonele în care sunt rozătoare, trunchiul cătinei se protejează.

Fertilizarea cătinei:

În primii doi ani de la plantare, planta se hrăneşte cu îngrăşămintele aplicate la plantare, însă, după trecerea acestei perioade se realizează fertilizări pe bază de fosfor si potasiu şi îngrăşăminte cu azot.

Irigarea cătinei:

Este foarte importantă în primii doi ani de la plantare, aceasta previne uscarea plantelor, stimulează creşterea şi dezvoltarea plantei, fiind suportul producţiei din primii ani de fructificare.

Taierile la cătină:

Tăierile au rolul de a forma coroana şi de a uşura culesul, stimulând creşterea ramurilor fructifere. S-a demonstrat: cu cât taierile se realizează mai devreme la pomii tineri, cu atât se temperează şi se limitează creşterea în cazul soiurilor viguroase, favorizându-se astfel fructificarea.

Recoltarea fructelor de cătină:

Este un procedeu laborios; dacă fructele nu sunt culese la timp, acestea  plesnesc în momentul culesului sau sunt mâncate de păsări.

În funcţie de modul de valorificare, cătina se recoltează mai crudă sau după ce ajunge la maturare deplină; prin urmare, momentul de recoltare este foarte important în obţinerea unor fructe cu proprietăţi deosebite.

Recoltarea fructelor de cătină se poate face manual sau mecanizat. În stare proaspată, fructele se pot păstra 3-4 săptămâni în depozite frigorifice. Se evită transportul fructelor foarte coapte pe distanţe mari cu mijloace de transport fără instalaţii frigorifice.