-

Un nou focar de pestă porcină africană

În județul Suceava a fost depistat un nou focar de pestă porcină africană, într-o gospodărie din localitatea Rotopănești, situată în apropiere de pădure. Ce măsuri se impun în astfel de situații aflăm de la corespondenta noastră, Mihaela Buculei.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Sorin Mihai Voloșeniuc, spune că localnicul din Rotopănești a anunțat la timp simptomele de boala apărute la porci, astfel încât au fost luate măsuri imediate, fiind instaurată zona de protecție și de supraveghere. Medicii veterinari au început așadar supravegherea clinică a tuturor porcilor din zona de focar și, totodată, fac o inventariere a acestora, iar crescătorii sunt instruiți cu privire la ceea ce trebuie să facă pentru combaterea virusului.

Sorin Mihai Voloșeniuc: Celelalte focare, în număr de 12, au fost închise în luna februarie. Tot în judeţ, mai avem la porcul mistreţ încă trei focare, respectiv pe fondul din localitatea Pătrăuţi, în Dolhasca, Valea Poienii, şi Vatra Dornei. Focarele la porcul mistreţ se închid mai greu, perioada de închidere şi de monitorizare a unui astfel de focar durează doi ani de zile, pe când la porcul domestic perioada de închidere este de aproximativ de minimum 45 de zile, în funcţie de evoluţia focarului.

Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava spun cât de important este ca oamenii care au porci să anunțe semnele de boală. Cei care anunță din timp că au apărut simptome, adică atunci când porcul este încă în viață, sunt despăgubiți ulterior de statul român.

În această săptămână au fost depistate la nivel național 35 de focare noi de pestă porcină africană; în total sunt active, în acest moment, 413 focare, cele mai multe în județul Gorj, 70 - precizează Agenția Națională Sanitar-Veterinară, citata de Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Articole înrudite