-

Proprietarii de stâni din judeţul Mehedinţi au temeri

Cum nu mai este foarte mult timp până la Paştele ortodox, proprietarii de stâni din judeţul Mehedinţi au deja temeri că nu vor putea să îşi vândă mieii, având în vedere că situaţia sanitară nu este deloc bună.

Ei speră că, dacă târgurile vor rămâne închise, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi, cumpărătorilor li se va permite să vină şi să cumpere mieii direct de la stână.

Ciobanii spun că închiderea locurilor în care îşi vindeau marfa le-a ridicat probleme destul de mari în desfacerea produselor muncii lor.

Cum de mai bine de jumătate de an majoritatea târgurilor din Mehedinţi sunt închise, crescătorii de oi le aduc în atenţia autorităţilor problema vânzării cărnii de miel, mai ales că se apropie sărbătorile pascale.

Având exemplul anului trecut, când singurul târg autorizat pentru vânzarea mieilor nu a mai fost deschis, ciobanii se tem că vor păţi la fel şi acum.

Mai speră însă că situaţia nu se va mai repeta în 2021 şi că târgul veteran din Drobeta - Turnu Severin, acolo unde comercializau în fiecare an, de Paşte, mii de miei, va fi redeschis.

Sunt şi ciobani care spun că s-au descurcat, vânzând direct de acasă, dar mult mai greu.

Crescătorii de animale se plâng că a fost şi pentru ei un an dificil, deoarece au găsit cu greu o piaţă de desfacere pentru produsele muncii lor, informeaza Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Articole înrudite

  • Idei creative pentru un Paște special

    Chiar dacă trăim o perioadă plină de restricții, la câteva lucruri putem încă avea acces nelimitat: la imaginație, la frumos, la artă, iscusință și creativitate, la fantezie, la inventivitate și la puterea de a răzbi prin toate aceste însușiri, capacități și aptitudini.

  • Piețele agroalimentare din Argeș, fără carne de miel

    Cu doar două săptămâni înaintea Paștelui ortodox, carnea de miel lipsește din piețele din Pitești.

  • De Paști, mieii vor putea fi sacrificați și în ferme

    Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anunţă că, în contextul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, se va permite crescătorilor de ovine să sacrifice mieii pentru sărbătorile de Paști şi în ferme, dar în anumite condiţii stricte.

  • Paste tradiţionale cu usturoi şi ulei de măsline

    Italienii o numesc „Pasta Aglio e Olio“ şi este probabil cea mai simplă reţetă pe bază de paste. Învaţă cum să le serveşti şi să le prepari întocmai ca în ţara de origine, Italia. Vei reuşi să faci pastele tradiționale cu usturoi și măsline în doar de 20 de minute.

    Ingrediente pentru paste tradiționale cu usturoi și ulei de măsline:

  • Paste în sos cremos de usturoi

    O rețetă simplă și foarte gustoasă, pastele în sos cremos de usturoi îți vor lăsa gura apă.

    Ingrediente pentru paste în sos cremos de usturoi: