Ascultă Radio Antena Satelor Live

Plăţi de peste 276 milioane de euro către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au încasat peste 276 milioane de euro, sumă transmisă spre decontare Comisiei Europene, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Plăţi de peste 276 milioane de euro către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

03 Februarie 2023, 10:35

'Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a transmis la sfârşitul lunii ianuarie 2023 către Comisia Europeană solicitarea pentru decontarea a 276,8 milioane de euro', se menţionează într-un comunicat al AFIR

Conform sursei citate, această sumă reprezintă contravaloarea plăţilor acordate din bugetul naţional în anul 2022, în perioada 16 octombrie - 31 decembrie, către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii eligibile în agricultură şi în mediul rural, dar şi pentru măsurile de mediu şi climă.

'Declaraţia de cheltuieli transmisă Comisiei cuprinde totalul plăţilor efectuate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în trimestrul IV din 2022 către beneficiarii proiectelor de investiţii şi ai plăţilor directe şi compensatorii. Plăţile au fost efectuate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) cu suma de 261,2 milioane de euro, precum şi din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI) cu 15,6 de milioane de euro', se mai precizează în comunicat.

Conform procedurilor de lucru stabilite la nivelul Comisiei Europene, declaraţia de cheltuieli aferentă perioadei 16 octombrie - 31 decembrie 2022 a fost încărcată direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre şi CE, urmând ca, după verificarea sumelor din declaraţia de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

Comisia Europeană a rambursat României, până în prezent, peste 7,6 miliarde de euro pentru investiţii realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural şi pentru plăţi directe şi compensatorii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală în intervalul 2014 - 2022.

Foto: pixabay

Impactul conflictului din Ucraina asupra prețurilor și costurilor de producție ale usturoiului
Actualitatea agricola 15 Aprilie 2024, 12:24

Impactul conflictului din Ucraina asupra prețurilor și costurilor de producție ale usturoiului

Peste 250 de cultivatori de usturoi din judeţ au solicitat sprijin financiar prin intermediul Direcţiei pentru Agricultură...

Impactul conflictului din Ucraina asupra prețurilor și costurilor de producție ale usturoiului
Creștere semnificativă a importurilor de lapte brut: Aproape 35%, în primele două luni
Actualitatea agricola 15 Aprilie 2024, 12:19

Creștere semnificativă a importurilor de lapte brut: Aproape 35%, în primele două luni

Unităţile de procesare din România au colectat, în primele două luni ale anului, o cantitate de 192.982 tone de lapte de...

Creștere semnificativă a importurilor de lapte brut: Aproape 35%, în primele două luni
Final de campanie de plantat cartofi în România
Actualitatea agricola 15 Aprilie 2024, 11:04

Final de campanie de plantat cartofi în România

La nivelul României sunt cultivate anual aproximativ 32.000 de hectare cu cartofi. Din această suprafață 8.000 de hecatre...

Final de campanie de plantat cartofi în România
Valorificarea produselor agricole, avantajoasă pentru grupurile și organizațiile de fermieri
Actualitatea agricola 11 Aprilie 2024, 17:39

Valorificarea produselor agricole, avantajoasă pentru grupurile și organizațiile de fermieri

Producătorii agricoli sunt nemulțumiți de problema desfacerii recoltei. Muncesc pe brânci un an întreg, iar la momentul...

Valorificarea produselor agricole, avantajoasă pentru grupurile și organizațiile de fermieri
Ajutor financiar substanțial: Peste 51 milioane de lei destinate crescătorilor de bovine
Actualitatea agricola 11 Aprilie 2024, 17:11

Ajutor financiar substanțial: Peste 51 milioane de lei destinate crescătorilor de bovine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, efectuează plata aferentă ajutorului de...

Ajutor financiar substanțial: Peste 51 milioane de lei destinate crescătorilor de bovine
Bioproduse inovative pentru protecția fructelor la depozitare
Actualitatea agricola 10 Aprilie 2024, 21:45

Bioproduse inovative pentru protecția fructelor la depozitare

In incinta ASAS, s-a desfășurat conferința de închidere a proiectului „Bioproduse inovative pentru protecția fructelor la...

Bioproduse inovative pentru protecția fructelor la depozitare
Culturile de rapiță sunt afectate în zeci de localități din Olt, din cauza lipsei precipitațiilor
Actualitatea agricola 09 Aprilie 2024, 12:31

Culturile de rapiță sunt afectate în zeci de localități din Olt, din cauza lipsei precipitațiilor

Lipsa precipitațiilor în județul Olt a avut un impact devastator asupra culturilor de rapiță, cu consecințe semnificative în...

Culturile de rapiță sunt afectate în zeci de localități din Olt, din cauza lipsei precipitațiilor
Tratamentele la rapiță au distrus sute de familii de albine, într-o comună din Satu Mare
Actualitatea agricola 08 Aprilie 2024, 16:22

Tratamentele la rapiță au distrus sute de familii de albine, într-o comună din Satu Mare

Sute de familii de albine din comuna sătmăreană Beltiug au murit sau au fost afectate ca urma a unor tratamente aplicate...

Tratamentele la rapiță au distrus sute de familii de albine, într-o comună din Satu Mare