Cât costă examenul trichineloscopic pentru carnea de porc
Examenul trichineloscopic este extrem de important pentru siguranţa consumului produselor rezultate din sacrificarea unui porc.

06 Decembrie 2019, 09:43
In Bistriţa-Năsăud examinarea trichineloscopică se face contra cost (20 lei + TVA la analizele efectuate prin metoda examinării directe, respectiv 74 lei + TVA prin metoda digestiei artificiale).
Concret, se recoltează o probă de carne cu greutatea de aproximativ 100 grame din pilierii diafragmatici, sau, dacă aceştia lipsesc, din partea musculară a diafragmei situată în apropierea coastelor sau a sternului, din musculatura limbii, muşchii maseteri sau cei abdominali.
Pentru probele recoltate de la porcii sacrificaţi în gospodăriile populaţiei, proprietarii se pot adresa medicilor veterinari de libera practică de la Circumscripţiile Sanitare Veterinare de Asistenţă din imediata apropiere, medicilor veterinari oficiali de la Circumscripţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale (Bistriţa, Beclean, Năsăud, Sângiorz-Băi), precum şi Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud (numai prin digestie artificială), care vor funcţiona zilnic între orele 8.30 -16.30 (luni-sâmbătă) respectiv 10-14 (duminica).
Având în vedere existenţa şi apariţia unor noi cazuri de trichineloză, atât la porcul domestic cât şi la vânatul sălbatic, reamintim crecătorilor că sacrificarea porcului şi consumarea produselor obţinute de la acesta în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.
Trichineloza este o boală parazitară, ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis.
Principalul rezervor al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuinţei omului, cum ar fi: şobolanii, şoarecii, carnivorele domestice (câinele şi pisica), animale din zona silvatică precum şi porcii domestici, porcii mistreţi, sau alte specii infestate, afirmă dr. Ioan Bogolin - directorul DSVSA Bistriţa-Năsăud.
Proprietarii sunt obligaţii să predea medicilor veterinari, odată cu proba adusă la examinare, crotaliile de la porcii sacrificaţi, în vederea operării şi scăderii acestora din Baza Naţională de Date.
În conformitate cu prevederile HG nr. 1214/2009 cu modificările şi completările ulterioare, proprietarii ai căror porci au fost diagnosticaţi cu Trichinella Spiralis, vor fi despăgubiţi la valoarea de înlocuire a animalului, în cazul în care aceştia sunt deţinuţi cu respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare, cu referire la declararea şi înregistrarea obligatorie în registrul agricol şi în sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor.
Inspectorii D.S.V.S.A. Bistrita-Năsăud efectuează controale, în perioada 28.11.2019 – 07.01.2020, pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor.
Sursa: Viorel Grosu
Foto: pixabay.com