Ascultă Radio Antena Satelor Live

Prețul terenurilor agricole în creștere

Prețurile terenurilor agricole au crescut substanțial în județul Bistrița-Năsăud, astfel că un hectar de teren a ajuns să coste între 6-7000 de euro.

Prețul terenurilor agricole în creștere

24 Noiembrie 2019, 09:21

Marii fermieri din zonele de sud ale judetului, sunt mai tot timpul interesați să cumpere pământ, însă bistrițenii se decid foarte greu să renunțe la moștenirea cea mai de preț a neamului-pământul.

Și terenurile cu păduri sunt foarte căutate dar tranzacțiile cam lipsesc tot din același motiv: generațiile actuale nu își vând averea nici pe bani mulți.

De altfel, în toate regiunile țării, prețurile au crescut, cele mai mari prețuri la terenuri fiind consemnate în județul Ialomița în acest an, între 7.500 euro/hectar și 8.800 euro/hectar, pentru tranzacții mai mari de 50 de hectare.

Județul Ialomița s-a remarcat anul trecut prin producții mai însemnate la rapiță și boabe de soia, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), dar a obținut și producții medii mari pe hectar la culturile de grâu, ovăz, porumb boabe, orz, orzoaică.

Timiș, Călărași, Olt sunt printre principalele județe cultivatoare de cereale boabe, iar în aceste zone prețurile terenurilor pot depăși 8.000 euro/hectar.

În județul Dolj care, de asemenea, anul trecut a fost printre cele mai mari cultivatoare de cereale pentru boabe, prețurile pot ajunge până la 6.000 euro/hectar, în Constanța până la 6.500 euro/hectar.

Județul Olt s-a remarcat anul trecut și prin producții medii mai mari la varză albă, dar și la fructe. Județele Timiș și Dolj dețin cele mai importante ponderi în suprafața totală cultivată în 2018, potrivit datelor INS.

Și terenurile din Dâmbovița ating vârfuri de până la 8.000 euro/hectar. Dâmbovița este unul dintre județele unde producția de cartofi a avut ponderi importante anul trecut, dar și culturile de legume și fructe. Producții medii mai mari au fost obținute la tomate și varză albă.

În totalul cifrei de afaceri obținută în domeniul agricol românesc, cerealele, plantele leguminoase și semințele oleaginoase reprezintă cea mai mare pondere, peste 50%, și acest lucru justifică și nivelurile mai ridicate ale prețurilor în județele care s-au remarcat prin producții mai mari ale acestor culturi.

Sursa: Viorel Grosu

Foto: pixabay.com

Sacrificarea porcilor în gospodăriile cetăţenilor nu este interzisă
Actualitatea agricola 07 Decembrie 2023, 14:30

Sacrificarea porcilor în gospodăriile cetăţenilor nu este interzisă

Sacrificarea porcilor în gospodăriile cetăţenilor nu este interzisă, au anunţat autorităţile sanitar-veterinare. Carnea de...

Sacrificarea porcilor în gospodăriile cetăţenilor nu este interzisă
Primul caz de trichineloză din acest an din Alba, la un porc sacrificat într-o gospodărie din Cugir
Actualitatea agricola 06 Decembrie 2023, 14:09

Primul caz de trichineloză din acest an din Alba, la un porc sacrificat într-o gospodărie din Cugir

Primul caz de trichineloză din acest an înregistrat în judeţul Alba a fost depistat la un porc sacrificat într-o gospodărie...

Primul caz de trichineloză din acest an din Alba, la un porc sacrificat într-o gospodărie din Cugir
Sprijin financiar în valoare de aproape 19 milioane lei pentru crescătorii de animale
Actualitatea agricola 06 Decembrie 2023, 13:58

Sprijin financiar în valoare de aproape 19 milioane lei pentru crescătorii de animale

Crescătorii de animale vor primi un ajutor financiar de peste 18,99 milioane lei, solicitat prin cererile de plată aferente...

Sprijin financiar în valoare de aproape 19 milioane lei pentru crescătorii de animale
Focar de pestă porcină africană confirmat într-o gospodărie din judeţul Sibiu
Actualitatea agricola 06 Decembrie 2023, 13:55

Focar de pestă porcină africană confirmat într-o gospodărie din judeţul Sibiu

Prefectura Sibiu a anunţat, miercuri, că vor fi ucişi 11 porci într-o gospodărie din localitatea Presaca, unde a fost...

Focar de pestă porcină africană confirmat într-o gospodărie din judeţul Sibiu
Aproape 670.000 de fermieri vor primi în conturi plata avansului pentru anul 2023
Actualitatea agricola 05 Decembrie 2023, 17:02

Aproape 670.000 de fermieri vor primi în conturi plata avansului pentru anul 2023

Campania de plăți în avans derulata în cadrul noului Plan Strategic PAC 2023-2027 s-a încheiat la data de 30 noiembrie a.c.

Aproape 670.000 de fermieri vor primi în conturi plata avansului pentru anul 2023
Examenul trichineloscopic este obligatoriu pentru porcii tăiați în gospodării
Actualitatea agricola 02 Decembrie 2023, 14:25

Examenul trichineloscopic este obligatoriu pentru porcii tăiați în gospodării

Examenul trichineloscopic este o metodă de diagnostic utilizată pentru depistarea prezenței paraziților din genul Trichinella...

Examenul trichineloscopic este obligatoriu pentru porcii tăiați în gospodării
Situația sectorului suin înaintea sărbătorilor de iarnă 2023 este una tristă
Actualitatea agricola 29 Noiembrie 2023, 17:05

Situația sectorului suin înaintea sărbătorilor de iarnă 2023 este una tristă

În România efectivele de porci din exploatațiile comerciale și din gospodăriile populației sunt mult mai mici față de anul...

Situația sectorului suin înaintea sărbătorilor de iarnă 2023 este una tristă
APIA a autorizat în avans peste 843,9 milioane de euro !
Actualitatea agricola 27 Noiembrie 2023, 14:29

APIA a autorizat în avans peste 843,9 milioane de euro !

În perioada 16.10.2023 - 26.11.2023, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a autorizat la plata avansului...

APIA a autorizat în avans peste 843,9 milioane de euro !