-

Există o probabilitate de 40% ca temperatura medie anuală de pe Terra să depăşească până în 2025 pragul de încălzire de 1,5 grade Celsius peste nivelurile din era preindustrială, a avertizat ONU.

Publicat în Natura

Guvernul intenționează să achiziționeze camere video cu care să supravegheze activitatea din păduri, arată un proiect de ordonanță de urgență.

Publicat în Natura

Peste 43 de milioane de hectare de pădure, de mărimea unei ţări precum Irakul, s-au pierdut pe cele 24 de fronturi majore ale defrişărilor din întreaga lume între 2004 şi 2017, potrivit unui raport al World Wide Fund for Nature (WWF).

Publicat în Natura

Experţii în conservarea mediului avertizează că una din cinci specii de arţar sunt ameninţate de extincţie.

Publicat în Natura

Deși România este o țară cu resurse forestiere reduse, preocupările pentru creșterea suprafeţelor împădurite pot fi considerate minore, relevă un studiu publicat pe site-ul Academiei Române.

Publicat în Romania

Pe perioada stării de urgență, specialiștii Romsilva au participat, începând cu 16 martie, alături de reprezentanți ai Poliției Române și Gărzilor Forestiere, la 3.741 de controale la circulația materialului lemnos.

Publicat în Utile
Luni, 27 Ianuarie 2020 10:57

De ce sunt necesare perdele forestiere

Perdelele forestiere au reprezentat în România o prezență constantă timp de peste 150 de ani.

Publicat în Actualitatea agricola

Peste un milion de puieţi au fost plantaţi cu ajutorul voluntarilor de către iniţiativa naţională de împădurire „Plantăm fapte bune în România”, care se desfăşoară de nouă ani.

Publicat în Natura