Ascultă Radio Antena Satelor Live

Parlamentul European a votat măsuri de protecție sporită pentru fermierii europeni, în acordul UE-Mercosur

Sectorul agricol european va beneficia de mecanisme suplimentare de siguranță în cadrul negocierilor comerciale cu statele din America de Sud, după ce eurodeputații au votat la Strasbourg introducerea unor clauze bilaterale menite să prevină perturbarea piețelor locale.

Parlamentul European a votat măsuri de protecție sporită pentru fermierii europeni, în acordul UE-Mercosur
Foto: Pixabay

Articol de Antena Satelor, 10 Februarie 2026, 14:42

Noul regulament, deja convenit informal cu statele membre ale Uniunii Europene, a fost adoptat cu 483 voturi pentru, 102 împotrivă şi 67 abţineri.

Acesta stabileşte modul în care UE ar putea suspenda temporar preferinţele tarifare prevăzute în acordul comercial UE-Mercosur privind importurile agricole din ţările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay), în cazul în care o creştere bruscă a acestor importuri afectează producătorii din UE.

În temeiul noilor norme, Comisia Europeană va lansa o anchetă privind necesitatea unor măsuri de protecţie atunci când importurile de produse agricole sensibile (precum carnea de pasăre, carne de vită, ouă, citrice şi zahăr) cresc cu 5% în medie pe o perioadă de trei ani (sub nivelul de 10% pe an propus de Comisie) şi dacă, în acelaşi timp, preţurile de import sunt cu 5% mai mici decât preţul intern respectiv.

O anchetă poate fi, de asemenea, solicitată de un stat membru sau de o persoană fizică sau juridică care reprezintă industria sau de o asociaţie care acţionează în numele industriei, în cazul unei ameninţări de prejudiciu grav pentru industria în cauză.

Cel puţin o dată la şase luni, Comisia Europeană va trebui să prezinte Parlamentului European un raport de evaluare a impactului importurilor de produse sensibile.

'Garanţiile vor asigura faptul că acordul UE-Mercosur este însoţit de un mecanism de protecţie echilibrat şi credibil pentru sectorul nostru agricol. Acestea consolidează monitorizarea pieţei, introduc criterii clare şi obiective pentru a detecta perturbările şi permit acţiuni mai rapide pentru produsele sensibile atunci când există indicii de prejudiciu. Acestea vor oferi fermierilor stabilitate şi previzibilitate, menţinând în acelaşi timp echilibrul general al acordului', a declarat eurodeputatul Gabriel Mato (grupul PPE), raportor permanent al PE pentru Mercosur.

Odată adoptat în mod oficial de Consiliu, regulamentul va fi publicat în Jurnalul oficial al UE. El se va aplica după intrarea în vigoare a Acordului comercial interimar UE-Mercosur.

Clauzele de salvgardare bilaterale trebuie să facă parte atât din Acordul de parteneriat UE-Mercosur, cât şi din Acordul comercial interimar UE-Mercosur. Aceste două acorduri nu au fost deocamdată ratificate de Parlamentul European.

Acesta a solicitat avizul Curţii Europene de Justiţie (CJUE) cu privire la compatibilitatea acordurilor cu tratatele UE.

Între timp, Parlamentul nu poate ratifica acordurile, dar Comisia Europeană poate opta pentru aplicarea provizorie a acordului după ce cel puţin o ţară Mercosur a finalizat ratificarea acestuia.

Uniunea Europeană anunță controale mai dure la importurile agricole
Agricultura in lume 09 Decembrie 2025, 16:26

Uniunea Europeană anunță controale mai dure la importurile agricole

Oficialii de la Bruxelles au decis să implementeze mecanisme mult mai riguroase de verificare a mărfurilor agroalimentare...

Uniunea Europeană anunță controale mai dure la importurile agricole
Germania sacrifică sute de mii de păsări din ferme, afectate de valul de gripă aviară
Agricultura in lume 26 Octombrie 2025, 12:26

Germania sacrifică sute de mii de păsări din ferme, afectate de valul de gripă aviară

Autoritățile din domeniul sănătății animale au confirmat duminică un bilanț semnificativ al epidemiei de gripă aviară, ce...

Germania sacrifică sute de mii de păsări din ferme, afectate de valul de gripă aviară
Valul extins de gripă aviară ridică temeri privind o nouă criză. Europa raportează cel mai mare număr de focare
Agricultura in lume 24 Octombrie 2025, 13:34

Valul extins de gripă aviară ridică temeri privind o nouă criză. Europa raportează cel mai mare număr de focare

Viteza alarmantă cu care se propagă un virus extrem de contagios printre efectivele de păsări din Europa a declanșat o stare...

Valul extins de gripă aviară ridică temeri privind o nouă criză. Europa raportează cel mai mare număr de focare
Extinderea gripei aviare forțează Franța să ia măsuri stricte de protecție
Agricultura in lume 21 Octombrie 2025, 13:29

Extinderea gripei aviare forțează Franța să ia măsuri stricte de protecție

Situația epidemiologică din Franța a impus adoptarea de măsuri excepționale în sectorul avicol, pe fondul extinderii rapide a...

Extinderea gripei aviare forțează Franța să ia măsuri stricte de protecție
Franța, în fața unei crize zootehnice: Un virus periculos afectează bovinele
Agricultura in lume 17 Octombrie 2025, 15:50

Franța, în fața unei crize zootehnice: Un virus periculos afectează bovinele

Cazurile recente de dermatoză nodulară contagioasă semnalate în vestul Europei stârnesc îngrijorare în rândul fermierilor...

Franța, în fața unei crize zootehnice: Un virus periculos afectează bovinele
O nouă taxă pe poluare, aplicată pentru prima dată animalelor din ferme
Agricultura in lume 23 Septembrie 2025, 15:17

O nouă taxă pe poluare, aplicată pentru prima dată animalelor din ferme

Într-un demers fără precedent, Guvernul danez a anunțat un plan pentru a introduce o taxă pe emisiile poluante ale animalelor...

O nouă taxă pe poluare, aplicată pentru prima dată animalelor din ferme
Fermierii turci se confruntă cu pierderi majore după un sezon extrem
Agricultura in lume 03 Septembrie 2025, 11:17

Fermierii turci se confruntă cu pierderi majore după un sezon extrem

Fermierii din regiunea Adana, una dintre cele mai importante zone agricole din Turcia, au înregistrat pierderi masive în urma...

Fermierii turci se confruntă cu pierderi majore după un sezon extrem
Franța anunță cea mai mare recoltă de cartofi din ultimul deceniu
Agricultura in lume 30 August 2025, 12:24

Franța anunță cea mai mare recoltă de cartofi din ultimul deceniu

Franța se pregătește să înregistreze cea mai mare producție de cartofi din ultimul deceniu, cu o estimare de 8,5 milioane de...

Franța anunță cea mai mare recoltă de cartofi din ultimul deceniu