Ferestroika – fără prejudecăți, privind în trecut

Turistul străin (sau român) care călătorește acum în București are șansa de a arunca o privire în trecutul României comuniste vizitând apartamentul-muzeu care reconstituie viața cotidiană, în universul concentrațional dintr-un cartier-dormitor al Capitalei.

O experiență interactivă și autentică

Muzeul a fost creat de o echipă de entuziaști – istorici, muzeografi, sociologi, arhitecție – care oferă un produs multicultural, bazat pe conceptul „learn / touch / taste”. Laborator de educație și spațiu de reflecție, apartamentul-muzeu este un mix între istorie și storytelling, cu certă valoare documentară, subliniată și de fondatorii lui, Raluca și Bogdan Jianu.

„Proiectul își propune să ofere o experiență interactivă și autentică celor care vin să viziteze România sau care știu de comunism doar din cărți”, povestea reporterului-vizitator Raluca Jianu. „Am reconstituit atmosfera specifică a anilor 1980 într-un apartament de 3 camere, aducând în prim-plan viața unei familii care a locuit în acest spațiu între 1980-1989. Este oarecum si un spațiu autobiografic, pentru că apartamentul a fost al bunicilor mei - de altfel chiar eu am locuit în el aproape 19 ani. E un proiect de suflet pentru că simt ca aduc un omagiu bunicilor mei spunând mai departe povestea lor”.

„Atinge / gustă / descoperă trecutul”

Fără îndoială, nimeni nu poate nega autenticitatea unui asemenea spațiu, în care regăsești obiecte care au fost folosite, zi de zi, în viața reală, înmagazinând gesturi și semne de un firesc debordant. Ferestroika reprezintă, așa cum spuneam un mix între istorie și storytelling, dar nu e numai atât. Pentru că, mizând pe acel concept unic „atinge / gustă / descoperă trecutul”, a fost astfel gândit încât vizitatorul să înțeleagă mai bine recursul istoric prin intermediul gastronomiei. În costul biletului este inclusă și o sesiune de degustare a unor preparate gătite exclusiv cu ingredientele și cu resursele specifice acelui timp. „Am lucrat la acest concept mai bine de 10 luni, colaborând cu istorici, muzeografi, scenografi pentru a păstra autenticitatea perioadei și a familiei”, spune Bogdan Jianu, „și nu am lăsat nimic la întâmplare. Chiar ne-am dorit să oferim informații și senzații care să te transpună în acel timp”.

Despre cei care au viețuit înainte în apartamentul-muzeu aflăm că aparțineau clasei intelectuale. Trăiau în perioada comunistă, dar erau legați prin fire nevăzute și de ceea ce fusese înainte de comunism: „Bunicul a fost cadru militar și a ieșit la pensie cu gradul de locotenent-colonel. Bunica a fost farmacistă și simpatizantă a monarhiei. Cel mai important aspect este că am vrut să păstrăm povestea reală. Bunicii mei s-au mutat aici în 1980, blocul fiind făcut în 1979, în cartierul Militari. N-am putut, în proiectul nostru, să acoperim întreaga problematică a comunismului, și de aceea ne-am axat doar pe anii 1980, o perioadă foarte grea pentru români”.

Imagini ale propagandei comuniste

Cu ajutorul muzeografului Andrei Lupeș, vă propun să (re)facem traseul prin muzeu, cu reperele unui trecut abordat fără prejudecăți.

Holul. Fotomontaj, afiș, lozinci ale vremii. „În anii 80, personajele noastre – Mihai și Sanda Papanicoglu, s-au mutat în București. Prezentăm imagini din anii 80, imagini ale propagandei oficiale comuniste. Multă culoare. Apoi, culorile noastre, ca persoane: alb spre negru. Cultul personalității, datorii externe, constrângeri. Povară psihologică pe care unii încă o mai păstrăm și acum”. Aflăm detalii despre familie. Mihai Papanicoglu e originar din Huși, tatăl său avea ascendență greacă fanariotă și a făcut studii în Elveția. A lucrat, într-o perioadă, alături de Anghel Saligny. Originea sa îi va aduce mari probleme, pentru început, pentru că, în anii 52, Mihai a fost respins ca student la Medicină și de aici drumul lui se va schimba. „În această vitrină se află efectele personale ale lui Mihai. El a venit în București din Roman, unde era locotenet-colonel la Regimenul de tancuri. Ca un blestem al sorții, partidul care i-a refuzat intrarea la Medicină, peste ani, i-a oferit distincții militare”.

Ascultând Europa Liberă, în bucătărie

Bucătăria. Cea mai mare parte din timp, românii o petreceau în bucătărie. Un spațiu aproape intim, în care multi dintre noi ne regăsim. „Aici găteam și era cald” – ne spune ghidul. „Ușa cuptorului de aragaz era tot timpul deschisă. Am păstrat apartamentul complet într-o linie a anilor 80. Am lăsat caloriferele de fontă, chiuveta de fontă, iar pe frigiderul Fram stă aparatul de radio, la care ascultam, pe unde scurte, Europa Liberă. Vedem ceasul deșteptător rusesc Slava, care, spre slava lui, ne trezea dimineața”. Bucătăria mai are o masă pe centru, cu 3-4 scaune, totul arată prezența anilor 80.

„Aș vrea să vă servesc cu o cafea”, spune, amabil, ghidul. „Nu e surogatul acela, căruia îi spuneam nechezol, ci e o ceașcă de cicoare fiartă”. Ni se oferă și o felie de chec, prăjiturele de casă specifice epocii. Bucătăria e loc de depănat gânduri anticomuniste, cu apa lăsată să curgă, ca să acopere cu zgomotul ei eventuala ascultare a conversației de către Securitate. „Era un spațiu foarte bine camuflat, în bucătărie. Încăperea era înconjurată de trei pereți interiori și conversațiile sau emisiunile de la Europa Liberă nu puteau fi ascultate din afara apartamentului”.

Doi pași în „universul intim”

Dormitorul. Spațiul intim al familiei ni se dezvăluie. Vedem mantaua de ofițer superior a lui Mihai, cizmele, fotografii din tinerețe ale cuplului, lucrurile personale ale Sandei, care era o bună gospodină și care lucra de mână (împletea, cosea, broda) pentru casă. O valiza din lemn.

Baia. Și aici regăsim, în mărcile obiectelor, mărtuii ale timpului: săpun Cheia, cremă Nivea, pastă de dinți Doina, pămătuf de bărbierit, săpun de casă necesar pentru înmuierea rufelor, o căldare în care se afla rezerva de apă, pentru momentele când nu curgea la robinet.

Un spațiu „generos”, pentru acea epocă

Continuând explorarea, aflăm că apartamentul are 3 camere și spații de depozitare. Familia avea un singur copil, dar i s-a atribuit un spatiu mai generos pentru că el era ofițer superior.

Cămara. Vedem depozitate zeci de borcare cu murături, dulceață, cartofi si ceapă, zacuscă, conserve, etc. Găteau după Sanda Marin. „Oamenii erau atunci mult mai apropiați unii de ceilalți, iar după serviciu se reuneau mai ușor decât astăzi”, spune ghidul. Mai vedem o lampă, care se folosea atunci când „se lua” lumina.

Camera copilului. Cu o bibliotecă a timpului. Cu toată colecția revistei Cutezătorii. Obligatoriu, cu portretul copilului pe perrete. O culegere de matematică. Un orar în care vedem că se învăța și sâmbăta. Caiete care arată cum se scria caligrafic, cu creionul și penița. O numărătoare. Globul pământesc. Copilul dorea să știe mai mult despre geografia lumii, în condițiile în care emisiunile tv erau de numai 2 ore.

Sufrageria. Este spațiul pe care îl foloseau cel mai rar, sâmbata sau duminica. Camera de oaspeți, unde își invitau neamurile, prietenii. „Dar, pentru a organiza o masă, era nevoie de un sacrificiu de 2-3 săptămâni, pentru procurarea celor necesare, pentru că unele alimente se dădeau pe cartelă. Vedem pe masă simbolul speranței, adica o frctieră cu fructe exotice din plastic. „Era, de fapt, o masă a tăcerii în care fiecare tăcea. Masa speranței poporului român, speranța ca fructele să fie adevărate, într-o zi”.

Timpul a trecut și ele au devenit vii. Dar povestea începe cu A fost odată....

Simona Lazăr