Ascultă Radio Antena Satelor Live

AFIR introduce semnătura electronică pentru solicitanţii de fonduri europene acordate prin PNDR

Solicitanţii de fonduri nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) au posibilitatea ca, din 1 august, să utilizeze semnătura electronică la depunerea cererilor de finanţare, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

05 August 2018, 06:43

"Una din preocupările mele permanente este aceea de a muta, pe cât posibil, povara administrativă de la beneficiar la Agenţie. Posibilitatea de folosire a semnăturii electronice pe toată documentaţia aferentă Cererii de finanţare, necesară procesului de evaluare a proiectelor, este un pas important în acest sens. Practic, pentru documentele semnate electronic, AFIR nu va mai solicita tipărirea, semnarea olografă, scanarea şi ulterior încărcarea online a documentului. Precizez că AFIR va accepta şi documente semnate olograf, astfel încât solicitanţii care nu deţin un certificat digital calificat necesar semnăturii electronice, vor proceda la fel ca şi până acum. Îmi doresc ca în viitor să nu mai existe vreun document pe care solicitanţii şi beneficiarii PNDR să fie obligaţi să îl tipărească şi să îl aducă la Agenţie", precizează directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Potrivit sursei citate, în Cererea de Finanţare, anexă la Ghidul solicitantului, s-a introdus o nouă secţiune (A6.1) în care reprezentantul legal al solicitantului trebuie să opteze pentru aplicarea semnăturii electronice sau olografe, iar în cazul în care se alege opţiunea "Semnătura electronică", solicitantul va trebui să aplice certificatul digital dedicat în declaraţia F din Cererea de finanţare. În acest caz, specimenul de semnătură din secţiunea B1.3 nu este necesar.

AFIR menţionează că semnătura digitală va putea fi aplicată pentru Cererile de finanţare aferente submăsurilor care vor fi lansate anul acesta. Completarea cererilor de finanţare se realizează conform Ghidului solicitantului şi a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secţiunea 'Investiţii PNDR', iar depunerea documentaţiei se realizează online, pe pagina oficială de internet a instituţiei.

În acelaşi timp, Agenţia recomandă aplicarea semnăturii electronice cu certificat digital calificat pentru documentele transmise de către solicitanţii fondurilor nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

Sursa: AGERPRES

Stiri fonduri europene 20 Decembrie 2018, 14:37

Până la 31 ianuarie 2019 se mai pot depune solicitări de finanțare a achiziției abatoarelor mobile

AFIR reamintește procesatoriilor care doresc să acceseze fonduri europene că se mai pot depune online cereri de finanțare...

Până la 31 ianuarie 2019 se mai pot depune solicitări de finanțare a achiziției abatoarelor mobile
Stiri fonduri europene 12 Decembrie 2018, 09:33

Împăduririle terenurilor degradate se pot face cu bani europeni

O nouă șansă pentru cei interesați de a accesa fonduri europene pentru împădurirea terenurilor degradate. Până în data de 28...

Împăduririle terenurilor degradate se pot face cu bani europeni
Stiri fonduri europene 10 Decembrie 2018, 10:18

Finanţări pentru abatoare mobile

Noi oportunităţi de finanţare în cadrul Submăsurii 4.2 "Sprijin pentru marketingul şi procesarea produselor agricole",...

Finanţări pentru abatoare mobile
Stiri fonduri europene 03 Decembrie 2018, 16:50

Cererile de plată se vor realiza online pentru toate proiectele de investiţii finanţate prin PNDR 2020

Începând cu data de 1 decembrie 2018, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) extinde primirea cererilor de...

Cererile de plată se vor realiza online pentru toate proiectele de investiţii finanţate prin PNDR 2020
Stiri fonduri europene 21 Noiembrie 2018, 06:21

Fermele mici din România s-au dezvoltat cu bani europeni

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit în perioada 2015 - 2018, peste 17.000 de solicitări de finanțare...

Fermele mici din România s-au dezvoltat cu bani europeni
Stiri fonduri europene 08 Noiembrie 2018, 13:02

Pomicultor bistrițean, campion la atragerea fondurilor europene

Pomicultorii bistrițeni sunt premiați pentru modul în care au știut să atragă bani europeni pentru dezvoltarea propriilor...

Pomicultor bistrițean, campion la atragerea fondurilor europene
Stiri fonduri europene 07 Noiembrie 2018, 10:46

Bani europeni pentru culturile de dud şi goji

Înfiinţarea culturilor de dud şi de goji sunt eligibile pentru finanţare din fonduri europene prin Programul Naţional de...

Bani europeni pentru culturile de dud şi goji
Stiri fonduri europene 15 Octombrie 2018, 13:43

Fondurile europene au fost epuizate pentru micii fermieri

AFIR anunță epuizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul PNDR 2020,...

Fondurile europene au fost epuizate pentru micii fermieri