ASFOR: Activitatea de recoltare a lemnului nu înseamnă defrişare
Activitatea de recoltare a lemnului nu înseamnă defrişare, iar protejarea pădurilor nu înseamnă oprirea recoltelor de lemn, ci presupune în primul rând creşterea gradului de utilizare a lemnului pentru a reduce impactul de recoltare asupra pădurilor, arată reprezentanţii Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR) într-un comunicat remis AGERPRES.

13 Martie 2020, 19:17
"În contextul scrisorii de punere în întârziere adresată de către Comisia Europeană Guvernului României şi al declaraţiilor Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, mulţi formatori de opinie din mass-media şi mediul online se grăbesc să prezinte orice activitate de recoltare, transport şi procesare a lemnului ca fiind ilegală sau o defrişare. Pentru buna informare a opiniei publice dorim să precizăm că activitatea de recoltare a lemnului nu înseamnă defrişare. Folosirea cuvântului 'defrişare' în alt context decât acela de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului forestier este eronată. Putem vorbi de defrişare la construirea unei autostrăzi sau, de exemplu, a pilonului podului de la Brăila", a declarat preşedintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă, într-un comunicat.
Potrivit acestuia, în fiecare birou şi casă din România se găsesc piese de mobilier din lemn, produse din celuloză şi hârtie, iar toate imobilele folosesc în procesul de construcţie elemente din lemn,"rodul muncii a sute şi mii de români, în condiţii de muncă grele, de multe ori în ploaie şi frig".
"Firmele din domeniul economiei forestiere sunt permanent supuse rigorii controalelor a zeci de instituţii ale statului român - poliţie, jandarmerie, garda forestieră, ocoale silvice, ANAF, vamă etc - mai mult decât oricare alt domeniu de activitate.
Este dificil pentru opinia publică să îşi formeze un punct de vedere corect, atunci când sunt prezentate situaţii care, din necunoaşterea particularităţilor tehnice, sunt uşor interpretate ca activităţi ilegale. În cea mai recentă situaţie de acest gen, formatori de opinie din mediul online prezintă cu insistenţă, ca ilegală, activitatea de tocare a lemnului. Evident că această activitate este legală. Poţi spune oare, cu bună credinţă, că activitatea morarului de a toca grâul pentru a face făină este ilegală?", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii ASFOR au subliniat că, prin tocare, lemnul este colectat şi folosit în industria plăcilor sau ca lemn energetic. "Poate puţini ştiu că mobilierul din pal sau blaturile din bucătărie au ca materie primă şi tocătura din lemn. Protejarea pădurilor nu înseamnă oprirea recoltelor de lemn, ci presupune în primul rând creşterea gradului de utilizare a lemnului pentru a reduce impactul de recoltare asupra pădurilor", mai precizează reprezentanţii ASFOR.
Sursa: AGERPRES