-

Festivalul Naţional „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 53-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, care se desfășoară neîntrerupt din anul 1968 la Târgoviște, cu scopul promovării Romanţei ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.

Ediția se desfășoară cu restricții impuse de reglementările legale actuale.

Precizăm că organizatorii sunt preocupaţi de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, procedură care a fost iniţiată în anul 2016 și care se află și în prezent în atenţia Ministerului Culturii.

Organizatorii acestei ediţii sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii, cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova.

Evenimentul se desfăşoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.

Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de ETNO TV, precum și de Radio România Antena Satelor (seara de
sâmbătă).

Gala Laureaților: duminică, 25 octombrie 2020, ora 20.00, ETNO TV va difuza o emisiune dedicată decernării premiilor pentru laureaţii celor două secţiuni de concurs.

afis

NOUTĂŢILE EDIŢIEI A 53-A ȘI EVENIMENTE ASOCIATE FESTIVALULUI

• Programul Naţional de Concerte „Izvoare ale Romanței” - sub patronajul CNR UNESCO, eveniment asociat Festivalului Naţional „Crizantema de aur” 2020.

Concertele se desfăşoară în zone istorice din România, în perioada 24 octombrie - 15 decembrie 2020. Programul este destinat promovării Romanţei - gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale - şi se desfăşoară în colaborare cu instituţii muzicale, centre judeţene de cultură, cu alte instituţii și organizaţii din România și cu participarea laureaţilor Festivalului „Crizantema de aur”, alături de alţi mari interpreţi de romanţe din România;

• Patrimoniul poetic al romanţei – omagiu adus poetului naţional Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere;

• Omagiu corifeilor romanţei – eveniment realizat cu sprijinul Fundaţiei „Henry Mălineanu” cu scopul celebrării împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelui compozitor Henry Mălineanu, precum şi omagierea creaţiei altor mari compozitori ai generaţiei sale, în contextul aniversării centenarului Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România
(UCMR).

Postul Radio România Antena Satelor va transmite în direct seara de sâmbătă, 24 octombrie 2020, începând cu ora 18.00.

• Ediţia a 53-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată astfel:

a) Concursul de Interpretare;

b) Concursul de Creaţie;

c) Evenimente asociate

Concursul de Interpretare: participă 13 concurenţi selecţionaţi în urma a 7 preselecţii regionale, realizate în perioada mai-iunie 2020, în România şi în Republica
Moldova.

Concursul de Creaţie va îmbogăţi patrimoniul muzical naţional cu 14 romanţe în primă audiţie selectate în urma preselecţiilor naţionale realizate la Bucureşti în colaborare cu UCMR şi la Chişinău în colaborare cu UMM.

Acompaniază orchestrele „Dor românesc” - dirijor Ștefan Cigu şi „Romanţa” - dirijor Lucian Vlădescu.