Ascultă Radio Antena Satelor Live

Tradiţii de Adormirea Maicii Domnului

Creştinii prăznuiesc astăzi 15 august Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători de peste an.

Tradiţii de Adormirea Maicii Domnului

14 August 2019, 21:55

Sărbătoarea de azi mai este considerată şi hotarul dintre vară şi toamnă, mai multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii fiind legate de această zi .

În Ardeal , există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.

Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este gata .

Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se regăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Această sărbătoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări. Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.

De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.

De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

De astăzi îşi schimbă bărbaţii pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de către ceilalţi săteni.

Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii toamna va fi lungă şi călduroasă.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, , este mijlocitoarea noastră, blândeţea însăşi, pururea rugătoare, apărătoarea celor mâhniţi, singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască şi să le surâdă. Maica Domnului se află permanent în apropierea celor năpăstuiţi, lângă mamele şi copiii agresaţi şi alungaţi, lângă cei care suferă pe pat de spital sau se află în temniţă, lângă cei neputincioşi. Maica Domnului este ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii. De aceea, pentru noi, creştinii, Maica Domnului este ca o mamă mereu pregătită să se roage, să iubească, să ierte şi să ne mijlocească rugăciunile către Dumnezeu.

VIOREL GROSU

Masa de Sărbători - reguli și interdicții
Calendarul tradiţiilor populare 30 Decembrie 2022, 20:02

Masa de Sărbători - reguli și interdicții

Masa românilor, mai presus de bucatele sale, a avut din totdeauna un caracter ritual, iar mâncarea o origine divină. Să ne...

Masa de Sărbători - reguli și interdicții
Tradiții de decembrie, de la Sfântul Nicolae cel Mic la Sân Nicoară
Calendarul tradiţiilor populare 30 Decembrie 2022, 19:58

Tradiții de decembrie, de la Sfântul Nicolae cel Mic la Sân Nicoară

Dacă la 6 decembrie copiii se bucurau de venirea Sfântului Nicolae, la trei zile distanţă, gospodarii aveau parte de alte...

Tradiții de decembrie, de la Sfântul Nicolae cel Mic la Sân Nicoară
Biciul Sfântului Ilie - tradiții și credințe din mijlocul verii
Calendarul tradiţiilor populare 14 Iulie 2022, 21:29

Biciul Sfântului Ilie - tradiții și credințe din mijlocul verii

Despre Sfantul Ilie (pomenit de Biserica Ortodoxa la data de 20 iulie) se spune ca este singurul care s-a urcat la cer nu...

Biciul Sfântului Ilie - tradiții și credințe din mijlocul verii
Harul de a lecui - câteva vorbe din bătrâni
Calendarul tradiţiilor populare 09 Ianuarie 2022, 06:52

Harul de a lecui - câteva vorbe din bătrâni

Întotdeauna se credea că bolile vin de la Dumnezeu, drept pedeapsă pentru nerespectarea sărbătorilor sau a datului...

Harul de a lecui - câteva vorbe din bătrâni
Ignatul - tradiții românești
Calendarul tradiţiilor populare 18 Decembrie 2021, 22:36

Ignatul - tradiții românești

În fiecare an, pe 20 decembrie, în România se sărbătorește Ignatul, ziua în care este permisă o singură activitate: tăierea...

Ignatul - tradiții românești
Acatistul Sfântului Nicolae. De ce este bine să-l citești
Calendarul tradiţiilor populare 06 Decembrie 2021, 07:16

Acatistul Sfântului Nicolae. De ce este bine să-l citești

În fiecare an, la 6 decembrie, creștinii ortodocși îl celebrează pe Sfântul Nicolae.

Acatistul Sfântului Nicolae. De ce este bine să-l citești
Timpul ritualurilor magice, în noaptea Sfântului Andrei
Calendarul tradiţiilor populare 29 Noiembrie 2021, 05:01

Timpul ritualurilor magice, în noaptea Sfântului Andrei

Noaptea strigoilor. Așa mai este numit ajunul Sfântului Andrei, vremea în care se crede că în lumea celor vii încep a umbla...

Timpul ritualurilor magice, în noaptea Sfântului Andrei
Harul și minunile Sfântului Nectarie Taumaturgul
Calendarul tradiţiilor populare 09 Noiembrie 2021, 10:17

Harul și minunile Sfântului Nectarie Taumaturgul

Trăind ca un înger în trup şi iubind neîncetat rugăciunea, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie a...

Harul și minunile Sfântului Nectarie Taumaturgul