Despre „doamna româncă“, la radio

Femeile au apărut în fruntea unor restaurante abia la începutul secolului al XX-lea. Cel mai cunoscut exemplu este cel al „Mamei Brazier“ (Eugénie Brazier (1895-1977) din Lyon care, în anii ’30, a deschis două restaurante clasificate cu trei stele în „Ghidul Michelin“, performanță pe care n-o vor egala bărbații decât în 1988 (Alain Ducasse) și în 2001 (Marc Veyrat).
Remarcabil este faptul că, multă vreme, femeilor-cârciumărese și stabilimentelor lor li s-a spus „Mama“ și „La Mama“. Apelativul circula și pe la noi, încă de la începutul secolului trecut, când „la mama“ devenise o trimitere clară spre confortul gustativ al copilăriei lipsite de griji din familie.

„Ora femeii“

În tradiția românilor, mama este însă, înainte de toate, stâlpul casei și nu e de mirare că, într-o conferință la Radio, Anina Rădulescu-Pogoneanu o definea, original, „Doamna Româncă“ („Ora femeii“, 12 martie 1940, ora 19,30; cf. Arhiva Societății Române de Radiodifuziune). O doamnă care știe, când e nevoie, să dea farmec proverbialei ospitalități românești, întâmpinându-și oaspeții cu zâmbetul pe buze și nelăsând a se vedea efortul și oboseala pregătirilor. „Aceasta este, de fapt, arta vieții“, spune Anina Rădulescu-Pogoneanu, „arta pe care orice femeie româncă o practică cu naturalețe și cu simplitate“… O artă pe care, sintetic, o deslușim în basmul „Fata moșului și fata babei“, unde cele trei încercări – cuptorul, pomul și fântâna – reprezintă ilustrarea tot aâtor virtuți feminine: ordinea, tămăduirea de rău, armonia. Altceva, oricum, decât rostește despre „doamna româncă“ un mare poet: „Femeia... Ce ştie femeia?/ Ea știe să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,/ Să fie toate drepte, aşa să tragi cu ața,/ Să te tragă, să-ți pună ventuzele şi să nu-ți iasă din vorbă/ Că ce ştie ea?… “ (Marin Sorescu, „Rânduieli“).

Un „simțământ de cucerire“

În aceeași valoroasă arhivă a Societății Române de Radiodifuziune aflăm manuscrisul unei conferințe („Universitatea Radio“, 17 iulie 1935 ) cu titlul „Din psihologia femeii de azi“. Autoarea, Alice Voinescu, prima femeie cu doctorat din România, ne spune că femeile au o adevărată abilitate de a fi fericite prin muncă. „Date fiind rezultatele ei materiale și morale adesea foarte precare, dată fiind că nici faimoasa lor «independență» nu e întotdeauna asigurată prin muncă, bucuria ei vine mai ales ca o rezultantă a acestei încordări sufletești, tradusă printr-o însuflețire și care, la temelie, e, de fapt, un simțământ de cucerire“…

SImona Lazăr

Foto: Pixabay