Iubitorii de cultură, chemaţi să salveze Festivalul Mogoşoaia ClasicFest
Actriţa Lamia Beligan, violonistul Adrian Florescu, directorul Casei de Cultură din Turda, Ana Sevan şi senatoarea Liliana Sbîrnea se numără printre semnatarii Formularului 230 prin care se doreşte salvarea Festivalului de la Palatul Mogoşoaia - Mogoşoaia ClasicFest, informează un comunicat al iniţiatorilor, Asociaţia Pro Valores, transmis AGERPRES.

06 Aprilie 2020, 17:10
"Criza generată de virusul COVID 19 se va termina. Atunci, mulţi dintre noi vom dori să ne întoarcem la cultură, având speranţa că vom mai găsi evenimente la care să participăm. Deja finanţatorii şi sponsorii alocă resursele pentru urgenţele medicale. Un eveniment de tradiţie care poate continua şi poate fi salvat doar prin solidaritate este Festivalul de la Palatul Mogoşoaia", se arată în comunicat.
Publicul este invitat să semneze formularul 230, respectiv redirecţionarea a 3,5 la sută din impozitul reţinut anul trecut, urmând ca acesta să fie redirecţionat către o entitate nonprofit - Asociaţia Pro Valores.
De asemenea, se pot face şi donaţii în cadrul campaniei internaţionale de strângere de fonduri.
Printre cei care s-au alăturat campaniei se mai află violonistul Adrian Florescu - concert maestru al Orchestrei Naţionale Radio, violoncelistul Florin Mitrea - şef de partidă în Orchestra Naţională Radio, artistul visual conf. univ.dr. Valeriu Mladin, pianistele Viorela Ciucur, Andreea Butnaru şi Adriana Toacsen - Ponta, harpista Maria Bîldea, baritonul Cristian Ruja, realizatorii Radio România: Sorina Goia, Cristian Marica, Ştefan Naftanailă, Olesea Savvateeva, Alexandru Turcu - secretar literar al Teatrului de Comedie din Bucureşti.
Sursa: AGERPRES