Ascultă Radio Antena Satelor Live

Pe urmele lui Cioran și Goga, la Păltiniș și Rășinari

Un week-end la Păltiniş. Este o idee interesantă, căci în fiecare anotimp Păltinişul îşi dezvăluie o altă faţă. Sunt mai întâi pădurile umbroase pe ale căror poteci să te pierzi vara.

Pe urmele lui Cioran și Goga, la Păltiniș și Rășinari

26 Ianuarie 2020, 05:36

Mai sunt apoi pajiştile întinse, aerul curat (Păltinişul este staţiunea aflată la cea mai mare altitudine din România - aproximativ 1.400 de metri), pensiunile şi casele de vacanţă primitoare, pârtiile de schi, unele dintre cele mai apreciate de schiori. Mai adăugaţi la toate acestea ospitalitatea tipic transilvănenilor şi atracţiile turistice numeroase, aflate la mică distanţă, pentru a obţine o destinaţie de vacanţă potrivită atât tinerilor, cât şi familiilor cu copii.

Staţiunea se află la numai 32 de kilometri de Sibiu, iar drumul până acolo vă poate oferi multe surprize. Peisaje fabuloase de o parte şi de alta a şoselei, astfel încât trebuie să zăboviţi măcar câteva clipe înainte de a porni din nou la drum. Satul Răşinari (aflat la 8 kilometri de Sibiu, fiind accesibil şi prin intermediul unei linii de tramvai) este un exemplu tipic de sat sibian, cu construcţii bine aşezate, cu oameni gospodari, în care puteţi vizita Casa Memorială Octavian Goga, Şcoala Veche (edificiu de secol al XIX-lea în care au învăţat Emil Cioran şi Octavian Goga), ruinele cetăţii medievale de pe dealul Cetăţuia (o fortificaţie de pământ, ce datează din secolul al XIII-lea), dar şi Muzeul Etnografic.

Odată ajunşi la Păltiniş, vă puteţi caza într-una dintre vilele de trei stele (preţurile variază între 100 şi 120 de lei camera dublă sau triplă, iar dacă aveţi un grup mare de prieteni puteţi închiria întreaga vilă, 5 camere, 16 persoane, la preţul de 600 de lei pe zi), aflate foarte aproape de pârtia de schi. Majoritatea vilelor pun la dispoziţia turiştilor o bucătărie complet utilată, foişor şi grătar în curte, sală de mese, parcare şi este permis accesul animalelor de companie. Printre cele mai renumite vile din staţiune se numără "Casa turiştilor", "Casa medicilor", "Sala Monaco", toate construite spre sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind astăzi monumente istorice. Cazarea la un hotel de trei stele variază între 120 şi 200 de lei camera, iar la un hotel de patru stele (printre facilităţi veţi regăsi internet, piscină, masaj, minibar) puteţi opta între pachete de două nopţi (inclusiv micul dejun, 260 de lei) sau şase nopţi (inclusiv micul dejun, 700 de lei).

Dacă nu este încă zăpadă, turiştii pot porni pe trasee accesibile în Munţii Cindrel şi Munţii Lotrului (se poate ajunge până la Iezerele Cindrelului) sau pot practica mountain bike. De altfel, plimbările în zona Păltinişului sunt recunoscute pentru efectele beneficie asupra organismului (se pot ameliora anumite boli pulmonare sau astenii). Iarna însă, schiorii începători sau avansaţi vin la Păltiniş pentru pârtiile potrivite tuturor. Accesul se face prin intermediul unui telescaun, teleschi şi babylift. În acelaşi timp, ei pot încerca să schieze sub cerul plin de stele, pârtiile de schi fiind dotate cu instalaţii de iluminare nocturnă. De asemenea, din decembrie şi până în aprilie se pot practica schi de fond, snowboard sau coborâri cu săniuţa.

Printre atracţiile turistice, se numără Schitul şi Casa Memorială Constantin Noica (Vila 23 în care a locuit filosoful român începând cu anul 1975 şi până la moartea sa, un loc loc unde s-a format "Şcoala de la Păltiniş"). De asemenea, oraşul Sibiu, aflat la mică distanţă (se poate ajunge şi cu un autobuz, linia 22, preţul unui bilet fiind de 9 lei), poate fi un obiectiv turistic ce nu trebuie omis. Astfel, pot fi vizitate Centrul vechi (Pasajul Scărilor şi Turnurile Olarilor, Pulberăriei, Pielarilor, Archebuzierilor, de Apărare a Porţii, Sfatului), Muzeele Brukenthal (o impresionantă colecţie de artă europeană, românească şi contemporană, colecţie de cărţi, istorie, arme şi trofee de vânătoare) şi Astra (un muzeu al satului unde se organizează frecvent târguri, ateliere şi demonstraţii ale vechilor tehnici populare).

Un text de Simona Lazăr

Cea de-a treia ediţie locală a Târgului de Carte "Gaudeamus - Radio România", în municipiul Iaşi
Cultură 14 Septembrie 2023, 16:36

Cea de-a treia ediţie locală a Târgului de Carte "Gaudeamus - Radio România", în municipiul Iaşi

Peste 40 de edituri din ţară sunt prezente, până duminică, la Iaşi, la cea de-a treia ediţie locală a Târgului de Carte...

Cea de-a treia ediţie locală a Târgului de Carte "Gaudeamus - Radio România", în municipiul Iaşi
„Trecut-au anii 2023”, cu fotografiile lui Andrei Bîrsan
Cultură 13 Septembrie 2023, 11:29

„Trecut-au anii 2023”, cu fotografiile lui Andrei Bîrsan

Transformările Bucureștiului din ultimii 20 de ani, reflectate într-o expoziție outdoor la Palatul Suțu.

„Trecut-au anii 2023”, cu fotografiile lui Andrei Bîrsan
Cotroceni Creativ,  concurs de design obiect
Cultură 13 Septembrie 2023, 11:24

Cotroceni Creativ, concurs de design obiect

Muzeul Național Cotroceni, în colaborare cu The Institute, lansează cea de-a doua ediție a concursului de design de obiect...

Cotroceni Creativ, concurs de design obiect
Antena Satelor – o nouă calătorie, o nouă poveste a vieții la țară!
Cultură 11 Septembrie 2023, 11:15

Antena Satelor – o nouă calătorie, o nouă poveste a vieții la țară!

Din 11 septembrie, Antena Satelor este, mai mult ca niciodată, un radio care sună ca fiind făcut din mijlocul satului românesc!

Antena Satelor – o nouă calătorie, o nouă poveste a vieții la țară!
Cum putem cultiva tinerei generații atașamentul față de simbolurile naționale
Cultură 08 Septembrie 2023, 10:21

Cum putem cultiva tinerei generații atașamentul față de simbolurile naționale

În zilele noastre asistăm, din păcate, la o îndepărtare de valorile care ne definesc, sub presiunea modernismului. Nu e nimic...

Cum putem cultiva tinerei generații atașamentul față de simbolurile naționale
Muzeele din România, în pericol. Aproape jumătate sunt amenințate cu dispariția
Cultură 05 Septembrie 2023, 18:00

Muzeele din România, în pericol. Aproape jumătate sunt amenințate cu dispariția

Mai multe organizații profesionale și ale societății civile active în domeniul protejării patrimoniului cultural au solicitat...

Muzeele din România, în pericol. Aproape jumătate sunt amenințate cu dispariția
RROMA Film Festival – Primul festival de film din Europa dedicat culturii Rome
Cultură 01 Septembrie 2023, 10:39

RROMA Film Festival – Primul festival de film din Europa dedicat culturii Rome

RROMA Film Festival – Primul festival de film din Europa dedicat culturii Rome va avea loc la Brașov și Augustin, în perioada...

RROMA Film Festival – Primul festival de film din Europa dedicat culturii Rome
Cultură 28 August 2023, 10:34

„Drepturile pentru o categorie de minorități naționale se adoptă pentru a stabili o egalitate, o echitate pentru și între cetățenii unui stat”

Pe parcursul celor patru zile de festival ProEtnica, la Sighișoara, Sala Barocă și Sala Sander din Sighișoara au fost gazdele...

„Drepturile pentru o categorie de minorități naționale se adoptă pentru a stabili o egalitate, o echitate pentru și între cetățenii unui stat”