-

Ministerul Sănătăţii: schimbări ale regulilor de acces în spitalele COVID

Ministerul Sănătăţii anunţă schimbări în cazul organizării înmormântărilor după decesul pacienţilor cu COVID-19.

Sunt modificate şi regulile de acces în spital pentru preoţi sau pentru rudele celor internaţi. Noile prevederi au fost discutate ieri cu reprezentanţii cultelor şi vor fi cuprinse într-un ordin de ministru care va fi semnat astăzi.
Reporter: Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a precizat că documentul este în lucru: „Vorbim despre măsuri de protecţie, vorbim despre accesul preotului în spital, respectiv al pastorului în spital, la pacienţii care au nevoie. De asemenea, în plus faţă de solicitările cultelor, avem în vedere lucrul ăsta şi pentru aparţinători, cu respectarea unor reguli foarte stricte. Credem că e bine ca pacienţii care au nevoie de susţinere să o primească atât din partea reprezentanţilor cultelor, cât şi din partea unui aparţinător. Asta ar trebui să se facă în condiţii de siguranţă. Mai departe, pentru cei care vor să-şi adio de la cei dragi, încercăm să facem în aşa fel încât, în condiţii de siguranţă, acest lucru să fie posibil.”

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite